Craiova: Comercianții de carne verificați de polițiști

0
413

Vineri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor, fiind în derularea activităţilor specifice desfăşurate în cadrul acţiunii „ REACT 2013 ”, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi a produselor din carne” în municipiul Craiova. În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări şi controale la 15 societăţi comerciale, fiind astfel constatate şi aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii 12/1990 Rep.; în valoare de 23.500 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat bunuri în valoare de 4.550 lei, potrivit unui comunicat al IPJ Dolj.