Ofiţerii cămătari de la SRPT Craiova deferiţi justiţiei

0
440

Doi ofiţeri din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru şantaj şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Cei doi au fost prinşi în flagrant, la începutul lunii aprilie 2011, şi cercetaţi ulterior în stare de libertate pentru că au ameninţat doi administratori ai unor firme de transport persoane, determinându-i să le plătească 30.000 de euro. Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Craiova, iar cei doi ofiţeri sunt la dispoziţia conducerii unităţii până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză.

Alexandru Petrişor

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au fost finalizate cercetările şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Alexandru Petrişor, comisar şef şi fost comandant al Biroului de Investigarea fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova şi Ardelean Mihai-Dumitru, inspector principal, angajat în cadrul aceleiaşi unităţi, pentru săvârşirea  infracţiunilor de şantaj şi constituirea unui grup în vederea comiterii de infracţiuni.

„În fapt, s-a reţinut că inculpaţii Alexandru Petrişor şi Ardelean Mihai-Dumitru, profitând de funcţiile deţinute, au exercitat ameninţări şi presiuni asupra a două părţi vătămate, administratori ai unor societăţi comerciale având ca obiect de activitate transportul intern de persoane, în scopul determinării acestora să le plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui împrumut acordat anterior şi dobânda aferentă, în procent de 6%-10% lunar. Părţile vătămate au fost obligate să înstrăineze mai multe autovehicule către inculpaţi, drept garanţie sau să achite rate de leasing pentru autoturisme deţinute de către inculpaţi, în contul plăţii împrumutului şi dobânzilor fixate discreţionar de către aceştia”, după cum se arată într-un comunicat al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

Cazul a făcut mare vâlvă anul trecut, la începutul lunii aprilie, când cei doi ofiţeri de poliţie au fost prinşi în flagrant, în timp ce primeau dobânda unui împrumut dat cu camătă. După cum au comunicat anchetatorii la momentul respectiv, comisarul-şef Petrişor Alexandru, şeful Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova la momentul respectiv, şi inspectorul principal Mihai Ardelean, subalternul lui Alexandru, au intrat în atenţia oamenilor legii pe 24 februarie 2011, după ce un craiovean a formulat un denunţ împotriva celor doi la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.

Cămătari „cu vechime”

Barbatul a declarat că, în 2008, a împrumutat de la cei doi suma de 10.000 de euro, cu o dobândă lunară de 10%, iar până în 2010 a fost nevoit să le achite poliţiştilor peste 40.000 euro. De asemenea, în baza aceluiaşi împrumut, prin constrângeri şi ameninţări, craioveanul a rămas şi fără două microbuze de transport persoane. Denunţătorul a mai povestit că cei doi poliţisti au continuat presiunile asupra sa pentru a le plăti dobândă şi în 2011, ameninţându-l că îl vor lăsa şi fără o casă pe care o avea în procedură de executare. De altfel, după cum s-a stabilit ulterior, cei doi ofiţeri au şi făcut demersuri pentru a pune mâna pe casa bărbatului. Pentru că se conturau infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, santaj si abuz în serviciu, ofiţerii Anticorupţie i-au sesizat pe procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Astfel, oamenii legii au pus la punct un flagrant în urma căruia cei doi poliţisti au fost prinşi în timp ce primeau 5.000 de lei de la denunţător. Din aceasta sumă în buzunarele lui Petrişor Alexandru au fost găsiţi 4.000 de lei, iar la Ardelean 1.000 de lei.

Maşinile folosite drept garanţie pentru împrumuturi

Din cercetările procurorilor DIICOT Craiova s-a stabilit că cei doi ofiţeri au acordat împrumuturi cu o dobândă cuprinsă între 6% si 12% pe lună mai multor părţi vătămate. Potrivit oamenilor legii, pentru acordarea împrumuturilor, cei doi le cereau victimelor să le vândă diverse autovehicule, însă tranzacţia se făcea doar în acte, pe numele lui Daniel Alexandru, fratele comisarului-şef Petrişor, acest lucru fiind considerat o garanţie. Ulterior, deşi împrumuturile au fost achitate integral, cei doi poliţişti cămătari au refuzat să restituie autovehiculele persoanelor împrumutate. De asemenea, oamenii legii au mai stabilit că Petrişor Alexandru şi Mihai Ardelean au reţinut în mod abuziv mai multe cărţi de identitate ale vehiculelor părţilor vătămate, iar pentru restituirea actelor au cerut diferite sume de bani. Procurorii DIICOT Craiova i-au acuzat de constituire a unui grup în vederea comiterii de infracţiuni, şantaj şi abuz în serviciu, l-au reţinut pentru 24 de ore pe Petrişor Alexandru, însă Curtea de Apel Craiova a respins propunerea de arestare preventivă. Cercetările au continuat însă, iar acum cei doi au fost deferiţi justiţiei.

Potrivit procurorului şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, Adrian Glugă, cei doi ofiţeri sunt puşi la dispoziţia conducerii SRPT Craiova şi vor rămâne aşa până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză. Dosarul se va judeca pe fond la Curtea de Apel Craiova.