20% din operaţiuni sunt efectuate prin intermediul ghişeelor bancare

0
410

Banca Comercială Romană (BCR) extinde conceptul de Self Service prin instalarea unei reţele de 400 de ghişee automate, valoarea investiţiei ridicandu-se la circa 2 mil EUR. „BCR a derulat cel mai ambitios plan de dezvoltare a unei reţele de Self Service – Cash In dintre toate băncile româneşti. Am reuşit instalarea şi punerea în funcţiune a celor 400 de ghişee automate într-o perioadă de timp extrem de scurtă. Printre principalele avantaje ale utilizării ghişeelor automate se numără rapiditatea în efectuarea tranzacţiilor, durata unei operaţiuni reducându-se de la circa 4 minute la mai puţin de 40 de secunde”, a declarat Bogdan Marin, director executiv Direcţia Managementul Canalelor Retail, BCR. Ghişeele automate sunt echipamente cu autoservire destinate persoanelor fizice clienţi BCR. De la punerea în funcţiune a reţelei de 400 de aparate se observă că 20% din operaţiuni sunt efectuate prin intermediul ghişeelor bancare iar din punct de vedere al tranzacţiilor efectuate 50% reprezintă plăţi facturi iar 50% alimentări cont în vederea plaţilor de rate credit/cont curent. „Pe întreaga reţea de aparate care acceptă numerar estimăm un număr de aproximativ 500.000 tranzacţii până la sfarşitul anului. Suntem convinşi că în scurt timp cel puţin 50% din tranzacţii se vor efectua prin intermediul echipamentelor“, a adaugat Bogdan Marin.


BCR dispune în prezent de un număr de aproape 640 de aparate – Cash In, şi anume 400 de APT (ghiseu automat), 70 de Masini multifuncţionale şi 167 de Automate de schimb valutar. Totodată, banca are instalate şi aproape 2.500 de aparate – Cash Out.