Paul Vinicius vine la „Scriitori la TRADEM”

0
413

O nouă întâlnire, a treia din acest an, prilejuită de desfăşurarea proiectului literar „Scriitori la TRADEM”. Invitat este poetul Paul Vinicius, care citeşte din poezia sa astăzi, ora 16.30, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, şi, totodată, lansează cel mai recent volum de poezie, „Liniştea de  dinaintea liniştei”, apărut la Editura „Tracus Arte”. Volumul va fi prezentat sâmbătă, 26 noiembrie, ora 15.00, la standul editurii, în cadrul Târgul de Carte „Gaudemus”, organizat zilele acestea la Bucureşti. Moderator al întâlnirii de astăzi este poetul Nicolae Coande, iniţiator al acestui proiect cultural. Alături de cei doi va sta actriţa Gina Călinoiu, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, care va recita din versurile publicate în amintitul volum.

Paul Vinicius s-a născut la Craiova, la 24 ianuarie 1953, dar a locuit în Bucureşti. Talentat fiind în tehnică, a absolvit Facultatea de Mecanică, la Politehnica din Bucureşti, în 1982. Este membru fondator al Cenaclului „Universitas”, condus de profesorul şi criticul Mircea Martin. Din 1990 a renunţat la cariera politehnistă, lucrând ca jurnalist. În prezent, este redactor la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române. A publicat volumele de versuri Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate (Ed. Crater, 1998); Eclipsa (Ed. Crater, 1999); Studiu de bărbat (Ed. M.N.L.R., 2003); Un poem pentru Ioan Flora (Ed. Pagoda Press, SUA., 2005) şi două cărţi de teatru: Şi noi am fost în America (Ed. Palimpsest, 2004) şi ColoniaGraffiti (Ed. M.N.L.R., 2005).

A primit Premiul pentru debut al USR, în 1998 şi Premiul ASPRO, în 1998. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Societăţii Ziariştilor din România (SZR) şi membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Români (AZR).