Note mici la evaluarea iniţială în Dolj

1
469

Elevii nu au dat importanţă testărilor

Unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj au finalizat raportul cu rezultatele obţinute de elevi la evaluarea iniţială derulată după primele două săptămâni de şcoală. Concluziile nu sunt deloc pozitive. Copiii au obţinut note mici, chiar dacă în general erau cunoscuţi ca fiind eminenţi. Explicaţia ar fi că nu au tratat cu seriozitate testările, pentru că rezultatele nu au fost trecute în cataloage, prin urmare au rezolvat doar o parte din subiecte. Mai exact, au răspuns doar la itemii  cu alegere duală şi de asociere. La cei de completare sau cei care le solicita realizarea unui eseu, elevii nici măcar nu au încercat să dea un răspuns. Testările au scos în evidenţă şi faptul că elevii sunt interesaţi în special de disciplinele de concurs şi mai puţin de celelalte.

În urma acestor evaluări iniţiale, comisiile metodice au propus o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor. Cadrele didactice vor trebui să introducă în temele suplimentare ale elevilor itemii care cuprind conţinuturile neabordate de majoritatea elevilor evaluaţi. O altă metodă propusă este încurajarea elevilor de a-si asuma responsabilitatea pentru propriul proces de învăţare. De asemenea, cadrele didactice trebuie să desfăşoare lecţii atractive, care să ducă la reducerea absenteismului de la ore.

 

1 COMENTARIU

  1. Sa traiasca funeru, ministru educatiei!
    Ii pacaliram pe profi, i-am copiat pe rupte
    si avem toti note peste 6
    sa trăim bine…
    ca elevii AU CIURUIT EDUCATIA!!!!!!!!!!!!!!!

Comments are closed.