Doar două zile mai au la dispoziţie craiovenii care doresc să îşi testeze gratuit sănătatea plămânilor. Campania care s-a desfăşurat pe parcursul a două săptămâni la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie din Craiova se apropie de final, medicii implicaţi în acest program anunţând că doar astăzi şi vineri spirometriile mai sunt gratuite.
Timp de zece zile, nu mai puţin de 500 de persoane au trecut pragul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie din Craiova pentru a beneficia de analizele pe care medicii le-au efectuat. Cei mai mulţi au venit pentru că acuzau probleme pulmonare, însă printre participanţi s-au numărat şi destui craioveni curioşi să vadă dacă suferă sau nu de vreo afecţiune. Din acest motiv, şi în ultimele două zile de campanie medicii de la Boli Infecţioase se aşteaptă la un număr mare de persoane care să vină la spital. Mai ales că, potrivit specialiştilor, spirometria, analiza care se face pentru plămâni, este un test simplu, nedureros. Aceasta măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate expira şi timpul necesar pentru a face acest lucru.
„Iniţiativa noastră este de a veni în sprijinul tuturor celor care doresc să-şi evalueze funcţia pulmonară în scopul depistării precoce a formelor de îmbolnăvire cu bronhopneumonie obstructivă cronică (BPOC), o boală gravă care duce la incapacitate de muncă şi care în anul 2020 se preconizează că va fi a treia cauză de deces. Explorările s-au făcut gratuit în Policlinica Spitalului de Boli Infecţioase. În total, aproximativ 500 de persoane au trecut în aceste zile pragul policlinicii de la spital”, a declarat Mimi Niţu, medic primar pneumoftiziologie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.
Doljenii, printre cei mai afectaţi de bolile pulmonare
Odată cu efectuare acestor analize, medicii au constatat modificări pulmonare în cazul mai multor pacienţi doljeni. Nici nu e de mirare având în vedere că, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Dolj figurează în evidenţele medicale cu BPOC nu mai puţin de 11.860 de persoane. Asta în condiţiile în care doar 10% din aceste cazuri au diagnostic cert. Iar atunci când sunt depistate, doar jumătate din pacienţi urmează corect tratamentul, existând astfel o probabilitate crescută de a dezvolta complicaţii în timp. De altfel, din cauza creşterii consumului de tutun la ambele sexe, a accentuării poluării aerului, boala, odată specifică sexului masculin, în prezent afectează şi femeile în proporţii relativ egale.
Medicii mai spun că principala problemă când vine vorba de BPOC este aceea că simptomele sunt prea puţin cunoscute de bolnavi şi cei mai mulţi nu îşi dau seama că este vorba de o boală gravă, care avansează rapid în lipsa unor măsuri prin care să o controleze. În situaţia în care nu merg la doctor, pacienţilor le este din ce în ce mai greu să se descurce, în special în mediul rural, acolo unde boala este mai răspândită.
Simptomele BPOC includ oboseala, dificultate la respirare, lipsa de rezistenţă la efort, tusea, expectoraţia şi senzaţia de sufocare. Testările de spirometrie sunt singurele care pot stabili diagnosticul de BPOC. Pentru că boala este cronică şi, prin urmare, incurabilă, depistarea la timp joacă un rol foarte important. De altfel, singura şansă în momentul de faţă pentru bolnavi este legată de încetinirea evoluţiei bolii şi creşterea calitatea vieţii pacienţilor.
Pe locul al treilea în Europa
Peste un milion de români sunt afectaţi de această boală, conform statisticilor Societăţii Române de Pneumologie. De asemenea, datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că România ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte incidenţa mortalităţii prin BPOC la bărbaţi, categoria cea mai predispusă la această boală. Mai puţin de jumătate din cei care suferă de BPOC au beneficiat de o spirometrie în ultimul an, conform aceloraşi date ale Societăţii Române de Pneumologie. În plus, la nivel naţional, anual se înregistrează peste 80.000 internări pentru exacerbarea BPOC.