La Liga: Astăzi este programat eternul „Clasico”

0
334

Pe Camp Nou, începând cu ora 17.15, are loc astăzi celebrul „Clasico”, dintre FC Barcelona (locul 8 în campionat) şi Real Madrid (locul 3). Cele două echipe, potrivit statisticilor, s-au întâlnit de 148 de ori după 1960, ultima partidă încheindu-se cu victoria madrilenilor (2-1) la 10 aprilie a.c.. Partida va fi condusă la centru de arbitrul Martinez Sanchez (Murcia). Catalanii contează pe noul val de tineri jucători (Pedri, Gavi, Dest, Mingueza, Eric Garcia, Nico şi Fati Ansu), toţi sub 23 de ani în timp ce Real mizează pe plusul de experienţă al lui Modric, Casemiro, Kroos şi Benzema. Cele două linii de atac, ale competitoarelor, sunt conduse de Mamphis Depay şi Karim Benzema, golgeterii echipelor lor. Alte rezultate: CF Valencia – Mallorca 2-2, Athletic Bilbao – Villareal 2-1.