Femeie dispărută, căutată de poliţişti

0
384

Ieri seară, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizați de un bărbat de 71 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că soţia sa, Ion Maria – Emilia, de 72 de ani, a plecat de la domiciliul său din Craiova, în dimineaţa zilei de ieri și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate aproximativ 60 kg, ten deschis, faţă ovală, păr alb scurt, ochi căprui. La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu o geacă de culoare maro, pantaloni de culoare alb, în picioare purta pantofi de culoare negru iar pe cap purta o basma de culoare alb. La nivelul IPJ Dolj s-a constituit imediat un colectiv de lucru format din poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova şi Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind desfăşurate activităţi de căutare a femeii în cauză în locurile şi mediile frecventate de aceasta, zona adiacentă locuinţei, pieţe, centre comerciale, parcări subterane. Femeia a fost văzută în cursul zilei de ieri, în zona pieţei din cartierul Craioviţa şi la ieşire din Municipiul Craiova către Filiaşi, pe Calea Severinului. În acest moment, poliţiştilor li s-au alăturat şi poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova, Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti şi Serviciului Criminalistic Dolj, însoţiţi de un câine de căutare, fiind efectuate activităţi de scotocire şi periere a zonei de ieşire din Municipiul Craiova către Filiaşi, pe  Calea Severinului, precum şi în localităţile limitrofe. Persoanele care dețin informații utile cu privire la femeia dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112, sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.