Marţi, 25.10.2016, începând cu orele 10.00, Curtea de Apel Craiova invită la sediul din str.Constantin Brâncuşi, nr.5A, elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi pe toţi cei interesaţi să participe la „Ziua porţilor deschise”. Scopul acestei manifestări este de a reaminti că justiţia este un serviciu public transparent, care dă dreptul cetăţenilor să-şi rezolve disputele private şi să-şi afirme drepturile.
Agenda evenimentului cuprinde vizitarea zonelor de interes ce reprezintă relevanţă pentru activitatea instituţiei (săli de judecată, arhive, registratură) şi prezentarea atribuţiilor acestora, prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea publicului cu privire la asigurarea transparenţei activităţii instanţelor, de natură să permită cetăţenilor să-şi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a etapelor pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Craiova, precum şi difuzarea Ghidurilor de orientare pentru justiţiabili precum şi discuţii cu grupuri de studenţi de la facultăţile de drept din Craiova. În holul central al instituţiei vor fi puse la dispoziţia publicului broşuri de informare privind: formularea cererilor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, admiterea în magistratură, organizarea sistemului judiciar în România, precum şi broşuri de informare editate de Curtea de Apel Craiova care cuprind informaţii concrete şi utile pentru justiţiabili .
Primirea şi înregistrarea participanţilor se va realiza în intervalul orar 09.30-10.00 în holul central al instituţiei, urmând ca vizita să se desfăşoare până la orele 12.00