Telefonul mobil al lui Merkel ar fi fost spionat de Statele Unite

0
296

Telefonul mobil al Angelei Merkel ar fi fost spionat de serviciile secrete americane și cancelarul german a discutat la telefon cu președintele Barack Obama în legătură cu acest lucru, a declarat miercuri cancelaria, informează AFP. “Guvernul federal a primit informații ce afirmă că telefonul mobil al cancelarului ar fi putut fi spionat de serviciile americane”, declară un comunicat al purtătorului de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, precizând că Merkel “i-a telefonat astăzi (miercuri) președintelui Obama”. “Ea a afirmat clar că dacă astfel de practici sunt confirmate, le dezaprobă categoric și le-ar considera total inacceptabile”, adaugă comunicatul cancelariei. “Între prieteni apropiați și țări partenere, ca Republica Federală Germania și Statele Unite, de decenii, o asemenea supraveghere a unui șef de guvern nu poate exista. Ar fi o lovitură serioasă dată încrederii reciproce” între cele două țări, potrivit comunicatului. “Astfel de practici trebuie să înceteze imediat”, adaugă cancelaria. La Washington, purtătorul de cuvânt al președinției SUA, Jay Carney, a declarat că în timpul convorbirii telefonice de miercuri între Obama și Merkel, “președintele l-a asigurat pe cancelar că Statele Unite nu supraveghează și nu vor supraveghea comunicațiile cancelarului”. (Agerpres)