Noul Bundestag şi-a intrat în atribuţii

0
465

La o lună după alegerile legislative din 22 septembrie, cel de-al 18-lea Bundestag a avut marţi, 22 octombrie a.c., sesiunea inaugurală, în prezenţa preşedintelui republicii, Joachim Gauck, şi a lui Horst Kohler, preşedinte între 2004 şi 2010. În revanşă, Christian Wulff, preşedinte între 2010 şi 2012, care a demisionat după ce a recunoscut că a primit ajutor financiar din partea unor prieteni, n-a fost prezent. Procesul său demarează în luna noiembrie. Între cei 631 de deputaţi care compun al 18-lea Bundestag, 56 de aleşi aparţin CSU, 255 sunt creştin-democraţi (CDU), 63 sunt ecologişti, 193 social-democraţi (SPD) şi 64 de deputaţi aparţin Die Linke (stânga radicală). Uniunea CDU/CSU are împreună 311 deputaţi, cu 5 mai puţin pentru a avea majoritatea simplă. Câteva cifre referitoare la profilul aleşilor. Bundestagul contează pe 402 bărbaţi şi 229 femei (36,3%), ceea ce constituie un record. Media de vârstă a deputaţilor: 49 de ani. 34 de deputaţi au un „trecut migrator”, ceea ce înseamnă că unul din părinţii lor este născut în străinătate. În privinţa religiei, 224 deputaţi sunt catolici, 220 protestanţi, 85 nu au nici o confesiune şi 91 nu au dorit să se exprime pe acest subiect. În schimb, 8 deputaţi sunt musulmani, faţă de 3 în precedenta legislatură, iar dintre aceştia unul aparţine CDU, ceea ce constituie o premieră. În privinţa profesorilor, noul Bundestag contează pe 18% jurişti, notari şi avocaţi. Parlamentul mai are 149 funcţionari sau titulari ai unui serviciu public. Prima sesiune a fost mai mult simbolică. Bundestagul va alege viitorul cancelar abia în decembrie, ca urmare a negocierilor care au demarat ieri între CDU/CSU şi SPD. În principiu, acestea vor urma până la sfârşitul lunii noiembrie. SPD mai are nevoie de două săptămâni pentru a consulta simpatizanţii săi în privinţa rezultatelor negocierilor. În aceste condiţii, noul guvern ar putea intra în funcţiune cu câteva zile înainte de sfârşitul de an.