Francois Hollande şi fotbalul

0
342
Francois Hollande

Într-un moment în care toate sondajele de opinie îl poziţionează la o cotă neverosimil de scăzută, puţin peste 20% în privinţa încrederii, preşedintele francez, Francois Hollande, se vede ameninţat cu o grevă care pluteşte în aer, în week-end, din partea cluburilor de fotbal profesionist (Liga 1 şi Liga 2). Motivul? Taxa de 75% care ar urma să fie vărsat de cluburi pentru remuneraţiile mai mari de un milion de euro pe an. Astfel, 13 cluburi din Liga 1 ar urma să plătească o sumă de peste 44 milioane euro, dintre care numai PSG 20 milioane euro. Pentru Noel Le Gaet, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), întâlnirea de săptămâna viitoare a conducătorilor de cluburi cu Hollande – deja confirmată – ar putea permite „analiza situaţiei economice a acestui domeniu”. Fiind şi ocazia „de a spune preşedintelui republicii că această taxă de 75% va fi o catastrofă, cu consecinţe economice şi sociale”, a spus patronul cluburilor franceze, Jean Pierre Louvel. Anunţul întâlnirii dintre preşedintele Francois Hollande şi conducătorii fotbalului francez survine după ce adunarea generală extraordinară a Uniunii cluburilor profesioniste de fotbal (UCPF) a protestat faţă de această taxă. Se speră în amendarea textului de lege, care, în prima versiune, a fost votat săptămâna trecută de Adunarea Naţională. O grevă a cluburilor de fotbal ar putea fi impopulară, motiv pentru care Jean Michel Aulas, influentul preşedinte al clubului din Lyon, preferă o mişcare de protest, „mai mult un strigăt de alarmă decât o ameninţare”.