Pe 26 octombrie, la meciul cu FC Olt, jucătorul CS Universiattea, Andrei Sin împlineşte 22 de ani şi evident îşi doreşte cadou de ziua sa şi o victorie contra echipei slătinene, conform declaraţiei pe site-ului oficial al clubului din Bănie. „Va fi o partidă grea, evoluăm împotriva unei echipe bune a ligii a doua, cu jucători experimentaţi, dar în orice meci pe Oblemenco trebuie să învingem. Pentru mine e un joc deosebit, pentru că împlinesc 22 de ani şi sper ca victoria să fie cadoul. Este prima oară când aş putea juca de ziua mea. Nu e neapărat important să marchez, ci să ajut echipa şi în faza defensivă, şi în cea ofensivă“. În etapa precedentă, pe terenul celor de la Minerul Motru, Sin nu a fost utilizat. „Mister aşa a considerat că trebuie să alcătuiască echipa în deplasare, a făcut foarte bine, a câştigat. Eu trebuie să mă pregătesc foarte bine, şi atunci când mi se va da oportunitatea să joc“. În schimb, a fost providenţial în ultimele două partide pe „Ion Oblemenco“, cu Olimpia Satu Mare şi UTA, fiind implicat în ambele faze în care Ferfelea a marcat. „Îi ştiu pe Ferfelea şi Curelea de la Sportul. Când ei jucau, am fost copil de mingi, în perioada Dan Petrescu. Atunci le dădeam mingile de pe margine, acum am ajuns să le pasez“. Chiar dacă a excelat în jocurile cu Satu Mare şi UTA, Andrei Sin nu va uita vreodată partida cu Gloria Bistriţa: „Eu am venit de la Delta Tulcea, unde jucam cu 1.000 de oameni în tribune. Când am văzut 12.000 de suporteri cu Bistriţa m-am simţit fotbalist. Nu mai jucasem niciodată cu atâţia oameni în spate. Din păcate nu am reuşit să câştigăm, asta a fost dezamăgirea mea, pentru că am avut meciul în mână. Te motivează când vezi atâţia oameni în tribună“.