Libia a proclamat „eliberarea” sa înaintea alegerii unei adunări constituante

0
308

Noile autorităţi libiene au proclamat, duminică, „eliberarea” totală a ţării, după uciderea lui Muammar Gaddafi şi căderea ultimului său bastion, care a pus capăt celor 42 de ani de domnie supremă. Consiliul militar al CNTL Misrata, prin purtătorul său de cuvânt, Fathi Bachagha, a anunţat, de asemenea, că nu a fost efectuată nici o autopsie asupra corpului lui Gaddafi, care urmează să fie înmormântat într-o zonă de deplimă securitate, pentru evitarea evenimentelor de orice natură. Vineri, NATO a anunţat că, până la 31 octombrie a.c., operaţiunile sale maritime şi aeriene în Libia vor fi încheiate, după „un acord preliminar” între reprezentanţii celor 28 de membri ai Alianţei de la Bruxelles. Pe de altă parte, Rusia a cerut, vineri, Consiliului de Securitate al ONU, să pună capăt zonei exclusiv aeriene în care patrulează NATO, care a lovit convoiul lui Mammar Gaddafi. Sfârşitul unui conflict care durează de opt luni, în care şi-au pierdut viaţa peste 30.000 de persoane, potrivit CNT, ar putea permite, în conformitate cu foaia de parcurs „Libia liberă”, funcţionarea unui guvern de tranziţie, care să se ocupe de organizarea de alegeri libere şi predarea puterii unei adunări alese. Mahmoud Jibril, prim-ministrul CNT, a estimat sâmbătă, la un forum economic mondial organizat în Iordania, că alegerea constituantei ar putea avea loc în opt luni. „Congresul Naţional al Libiei, astfel ales, va avea două sarcini: elaborarea unei Constituţii, care va fi supusă unui referendum, şi formarea unui guvern interimar, până la ţinerea primelor alegeri prezidenţiale”. Pentru înalţii decidenţi ai CNT prioritatea imediată este, acum, preluarea armelor de la populaţie şi readucerea ordinii şi stabilităţii. Vineri, Mahmoud Jibril a mai menţionat alte „două etape: Seif şi Senoussi”, aluzie la Seil al-Islam, unul din fii lui Gaddafi, care era prezentat drept succesor potenţial, şi fratele acestuia, Abdallah Senoussi, şeful Serviciului de Informaţii. Ştirile contradictorii ce circulă pe seama lor – capturare, moarte sau evadare – nu sunt confirmate. Fostul şef al Informaţiilor libiene a fost semnalat în nordul Nigerului, la frontiera cu Libia, potrivit unei surse guvernamentale nigeriene. CPI a emis, la 27 iunie a.c., mandate de arestare pe numele lui Muammar Gaddafi (69 ani) şi a fiilor săi, Seif al-Islam şi Abdallah al Senoussi, căutaţi pentru crime contra umanităţii. Din 9 septembrie a.c., aceştia făceau şi obiectul căutărilor Interpol.