Delta ACM ne curăţă de bani şi în această iarnă

0
343

Este al treilea an în care societatea primeşte de lucru în Craiova, municipalitatea fiind dispusă să închirieze de la firmă peste 70% din utilaje, care vor fi folosite la îndepărtat zăpada de pe străzi. Acest lucru se face cu concursul aleşilor locali, care sunt chemaţi să-şi dea acordul pentru încă o iarnă în care cea mai mare parte a acţiunii de deszăpezire va fi realizată tot de firma Delta ACM Bucureşti.

SC Delta ACM Bucureşti a încasat pentru deszăpezirea din iarna lui 2009 şi 2010 nu mai puţin de 32 milioane de lei de la Primăria Craiova, dintre care 4,6 milioane de lei numai pentru perioada în care utilajele au stat în aşteptare. Şi în anul următor, în iarna lui 2010 şi 2011, firma bucureşteană a punctat la acest capitol, ridicând pentru prestaţia din stradă nu mai puţin de 86 de milioane de lei. La începutul activităţii, cu concursul aleşilor locali, tarifele utilajelor închiriate de la această societate au fost majorate cu 33% comparativ cu cele din anul precedent, pe considerentul că au crescut cheltuielile cu combustibili şi piese de schimb. Deşi le-au catalogat “enorme”, consilierii au sfârşit prin a vota acele tarife şi Delta ACM Bucureşti a încasat banii. În acest an, al treilea de executare a contractului-cadru pe care societatea îl are încheiat cu Primăria Craiova, nu se cunoaşte, deocamdată, care va fi factura.

Contractul-cadru a ajuns la al treilea an

Dar un lucru care spune multe despre zerourile care vor sta în coada sumei îl reprezintă lista detaliată a utilajelor cu care societatea bucureşteană va veni şi în această iarnă pe străzile din Craiova. Potrivit raportului care însoţeşte proiectul de hotărâre, ce urmează să fie votat în şedinţa CLM din această săptămână, dintr-un total de 83 de maşini specifice care vor fi folosite pentru degajarea stratului de zăpadă, nu mai puţin de 53 vor fi închiriate de la Delta ACM, cu care municipalitatea are un contract-cadru pentru activitatea de deszăpezire. Salubrităţii craiovene îi mai rămân doar 30 de utilaje, ceea ce reprezintă sub 30% din parcul auto care va fi implicat în ridicarea zăpezii. Proporţia net favorabilă firmei din Capitală s-a respectat şi în ultimii doi ani, explicându-se şi acum, ca şi atunci, că Delta ACM Bucureşti deţine utilaje de mare tonaj, care îi lipsesc Salubrităţii.

Utilajele grele fac toţi banii

Fără a detalia preţul pe care îl primesc pe ora de funcţionare, se deduce că, fiind vorba de maşini puternice, tot Delta ACM Bucureşti va încasa şi cele mai multe fonduri publice. Pe lista utilajelor, societatea este trecută, spre exemplu, cu 10 multifuncţionale, în timp ce Salubritatea craioveană nu deţine nici o maşină de acest tip. Firma punctează, de asemenea, şi cu 20 de încărcătoare frontale. În schimb, Salubritatea nu dispune de nici o astfel de maşină. Tot Delta ACM Bucureşti va fi prezentă pe străzi cu trei autobasculante de mare tonaj –în jur de 16 tone de zăpadă, în timp ce societatea locală va fi prezentă cu trei autobasculante de mică capacitate – în jur de 5 tone de zăpadă. Fostul serviciu local figurează numai cu utilaje mici, de genul automăturătoarelor, cisternelor, sărăriţelor şi frezelor, pe care le păstrează din anii trecuţi.

Deszăpezire pe 10 sectoare

Cei doi operatori s-au înţeles şi cu privire la sectoarele pe care vor acţiona în această iarnă. Ca şi anii trecuţi, oraşul a fost fragmentat în mini-sectoare, pe care vor acţiona echipe mixte care se vor ajuta atât de utilajele Salubrităţii, cât şi ale firmei Delta. Potrivit proiectului de hotărâre, vor exista 10 zone de acţiune, printre care zona centrală, Craioviţa Nouă – G. Enescu; Brazdă – Bariera Vâlcii; Rovine – Piaţa Gării; Calea Bucureşti – Dezrobirii – Sărari; Valea Roşie – Lăpuş; 1 Mai – Romaneşti; Brestei – Troaca; bulevardele „N. Titulescu” – Calea Severinului. Calea Bucureşti, până la ieşirea din oraş, reprezintă o zonă distinctă, care a fost atribuită firmei Delta. Fiind una dintre cele mai circulate străzi, Salubritatea va fi prezentă şi ea cu cisterne pentru împrăştiat substanţe antiderapante, de genul clorurii de calciu şi clorurii de magneziu.

Cantităţi enorme de material antiderapant

Potrivit proiectului, în această iarnă se vor folosi din plin materialele antiderapante. Reprezentanţii SC Salubritate SRL Craiova au estimat că au nevoie de cantităţi foarte mari pentru tratarea poleiului, dat fiind faptul că, în iarna trecută, reprezentanţii fostului serviciu local au fost obligaţi să facă aprovizionare de mai multe ori. Pe lista actuală sunt trecute peste 2.300 de tone de sare simplă, peste 3.200 de tone de nisip şi 130 tone de clorură de calciu. Reprezentanţii Salubrităţii, care sunt responsabili de acest aspect al acţiunii de deszăpezirii, vor trebui să cumpere cam toate aceste cantităţi, pe stoc mai existând de anul trecut doar 100 tone de sare şi 280 de metri cubi de nisip. Spre deosebire de anul trecut, în această iarnă s-a renunţat la folosirea clorurii de magneziu, cu care s-a acţionat anul trecut şi a mai şi rămas pe stoc o cantitate de 20 de tone.