DIICOT: Farmacistul care valorifica un drog mai puternic decât heroina a fost prins

0
1172

Farmacistul Constantin Sonea, care a inundat Capitala cu un drog mult mai puternic decât heroina –Fentanyl- dar şi cu oxicodona, medicament cu regim de stupefiante, a fost arestat pentru 30 de zile. Cazul este instrumentat de procurorul DIICOT, Oana Haineală. Angajat la societatea Fildas Trading SRL, care deţine lanţul de farmacii Catena, Constantin Sonea este acuzat că, de-a lungul unui an, a valorificat cantităţi mari de comprimate ce conţin substanţa activă fentanyl, oxicodona, morfină, alprozolam, lorazepam, bromazepan, medicamente ce reprezintă droguri de risc. Constantin Sonea a fost dat în primire de un fost partener de-al său de afaceri.