Reprezentativa de rugby a României a fost învinsă, miercuri, pe stadionul Olimpic din Londra, de selecţionata Franţei, scor 38-11 (17-6), în primul meci al “Stejarilor” în grupa D de la Cupa Mondială din Anglia. Pentru România au marcat Florin Vlaicu (două lovituri de penalitate) şi Valentin Ursache (eseu). Pentru Franţa au înscris Parra (o lovitură de penalitate, trei transformări), Nyanga (un eseu) şi Guitoune (două eseuri), Fofana (un eseu), Kokcott (două transformări), Fickou (un eseu).
În următorul meci, România va întâlni Irlanda, duminică, tot la Londra.
Deoarece a marcat patru eseuri în acest meci, Franţa a primit şi punctul bonus ofensiv.