Alte trei unităţi de învăţământ au obţinut autorizaţie de funcţionare

0
383

Situaţia de la început de an şcolar se pare că se află sub control, atât în ceea ce priveşte situaţia medicală a elevilor, cât şi din ceea ce presupune asigurarea condiţiilor de învăţământ în unităţile  din Dolj. „Ştiam că pot apărea diverse focare epidemiologice specifice oricărui debut de an şcolar, dar, până acum, nu ni s-au raportat situaţii de acest fel şi am colaborat foarte bine cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj. În ceea ce priveşte autiruzaţiile sanitare de funcţionare, cele mai multe unităţi şcolare au intrat în posesia lor, iar trei dintre ele, care se aflau în plin proces de ibţinere, sunt în regulă. Este vorba de Grădiniţele „Aşchiuţă” şi „Lascăr Catargiu” din Craiova, şi Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din Bîrca.  De asemenea, la şcoala din Apele Vii, aflată în reabilitare, copii nu vor avea de suferit, fiind mutaţi într-un alt imobil, unde le sunt asigurate toate condiţiile”, a declarat prof.  Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.