Evreii craioveni sărbătoresc Anul Nou

0
417

Evreii din Craiova celebrează astăzi Anul Nou. Roş Haşana, aşa cum este cunoscut în limba ebraică, reprezintă un prilej de sărbătoare pentru întreaga comunitate, în această seară fiind organizată, la sinagogă, o întâlnire la care au fost invitaţi şi membri ai altor culte religioase.

Aşa cum se întâmplă la marile sărbători, la sinagoga din oraş sunt aşteptaţi în această seară câteva zeci de reprezentanţi ai comunităţii pentru a marca, aşa cum se cuvine, intrarea într-un nou an, după calendarul evreiesc. Sărbătoarea de an nou 5775 este un moment de analiză, un moment în care fiecare trebuie să se lepede de ce a fost rău în anul precedent, după cum a precizat preşedintele comunităţii evreieşti din Craiova, prof. univ. dr. Corneliu Sabetay. De altfel, chiar există obiceiul de a trece, de anul nou, pe lângă o apă şi de a scutura buzunarele, fapt ce are semnificaţia unui nou început.

„Anul Nou este o sărbătoare a bucuriei, dar şi un prilej să vedem ce am făcut peste an. În această perioadă, fiecare evreu ar trebui să-şi facă o autojudecată. Să îşi pună în balanţă conştiinţa, să vadă ce a făcut bine şi ce a făcut rău. În principal este însă un prilej de sărbătoare. Ne adunăm în jurul unei mese îmbelşugate de pe care nu trebuie să lipsească vinul. De altfel, cred că mai mult decât o băutură, vinul ar trebui considerat un aliment”, a precizat prof. univ. dr. Corneliu Sabetay.

Tradiţiile respectate cu sfinţenie

Respectând tradiţia, evreii craioveni se vor aduna în jurul mesei festive de pe care nu vor lipsi bucatele specifice. De Anul Nou, printre alimentele obligatorii să numără merele peste care se pune miere, simbolizând un nou an dulce. De pe masă nu vor lipsi nici produsele de patiserie, sfecla, fructele sau dulciurile astfel încât noul an să fie unul dulce.

Unul dintre cele mai importante obiceiuri de Anul Nou evreiesc este suflatul din Şofar (un corn de berbec). Acesta semnifică „trezirea” poporului pentru a medita la faptele sale din trecut şi schimbarea în bine a celor rele.