„Acces, Sport şi Umanitate”, eveniment caritabil în Parcul „Romanescu”

0
460

Asociaţia pentru Copii cu Cerinţe Educative Speciale (ACCES) va organiza sâmbătă, 4 octombrie, evenimentul sportiv caritabil “Acces, Sport şi Umanitate!” în Parcul „Nicolae Romanescu”, începând cu ora 9.00.

Evenimentul caritabil urmăreşte ca prin intermediul unui cross, la care sunt invitaţi să participe atât adulţi cât şi copii, să strângă fonduri pentru a o ajuta pe Maria, o adolescentă care suferă de o gravă afecţiune a coloanei vertebrale, şi a cărei viaţă depinde de o intervenţie extreme de elaborată care ar urma să aibă loc în Germania, dar pentru care mama nu are fondurile suficiente.

“Maria este un copil vesel care a suferit mult încă din copilărie, nu doar din cauza bolii, dar şi din cauza faptului că tatăl a părăsit familia, lăsând toată greutatea pe umerii unei mame prea mult încercată de viaţă, dar care a făcut tot posibilul ca acest copil să îşi ducă dizabilitatea cu zâmbetul pe buze. Acum are nevoie de ajutor şi ACCES îi întinde o mână în aceste momente dificile”, a declarat Adriana Preda, preşedinte ACCES.

ACCES vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi

Activitatea organizaţiei ACCES se bazează cu predilecţie pe acţiuni de voluntariat şi pe activităţi derulate în parteneriat atât cu instituţii de protecţie socială dar şi cu instituţii de învăţământ, sanitare, de cultură sau cu alte ONG-uri, scopul declarant fiind acela de a întinde o mână de ajutor copiilor cu dizabilităţi. “Asociaţia pentru Copii cu Cerinţe Educative Speciale (ACCES) s-a constituit în anul 2010 din părinţi ai căror copii sufereau de diferite forme de dizabilităţi, din dorinţa de a lărgi orizonturile acestor micuţi, de a le facilita accesul la tratamente şi recuperare, de a-i ajuta să socializeze, să realizeze o mai bună incluziune socială şi totodată de a veni în sprijinul acestor părinţi prin acordarea de consiliere psihologică, organizarea de grupuri de suport şi de a le facilita schimburi de experienţe”, a mai declarat Adiana Preda, preşedinte ACCES.

Evenimentul sportiv de sâmbătă, 4 octombrie a.c., îşi propune să promoveze solidaritatea umană prin sport, în speranţa de a aduce un zâmbet de chipul Mariei, dar şi pe feţele tuturor copiilor care vor participa la cross, pentru că sportul înseamnă sănătate.