Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru sud-estul Europei şi preşedinte al grupului informal „Prietenii Serbiei”, împreună cu Misiunea Republicii Serbia pe lângă Uniunea Europeană, a organizat în perioada 20-22 septembrie, o serie de evenimente în cadrul Zilelor Serbiei în Parlamentul European.
Sediul Parlamentului European din Bruxelles a găzduit la data de 20 septembrie, o expoziţie dedicată pictoriţei sârbe, Milena Pavlović-Barili. Scopul expoziţiei a fost acela de a aduce Serbia mai aproape de Uniunea Europeană prin moştenirea sa culturală şi prin tradiţii. Progresul ţărilor din Balcani către calea lor europeană a fost subliniat şi de către prezenţa unor personalităţi care au luat cuvântul la deschiderea expoziţiei: Miguel Angel Martinez, vicepreşedintele Parlamentului European, Eduard Kukan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru sud-estul Europei, Milica Delevic, şefa Biroului pentru Integrare Europeană şi Jelena Trivan, membră a Parlamentului sârb. În discursul său rostit la vernisaj, eurodeputatul Victor Boştinaru a subliniat progresele făcute de Serbia într-o perioadă foarte scurtă de timp: „În urmă cu doar un an, puţini dintre noi ar fi crezut că Serbia va putea să contribuie atât de mult la cooperarea regională, să elaboreze un pachet consistent de reforme şi de legi, să ajungă la extrădarea lui Ratko Mladic şi Goran Hadzic sau la dialogul cu rezultate importante dintre Belgrad şi Pristina. Sunt optimist în legătură cu viitorul Serbiei, cu parcursul acestei ţări şi cred că, după toate aceste realizări, Serbia are capacitatea de a înfăptui mai mult”.
„Dunărea reuneşte Europa”
Tot în cadrul “Zilelor Serbiei” în Parlamentul European, au avut loc pe 21 septembrie a.c., o conferinţă intitulată „Dunărea reuneşte Europa: importanţa strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării pentru Serbia”. În cadrul conferinţei moderate de către eurodeputatul Victor Boştinaru, au luat cuvântul în prezenţa eurodeputaţilor, a reprezentanţilor Comisiei Europene, precum şi a reprezentanţilor guvernelor naţionale: Eduard Kukan, Bojan Pajtić, preşedintele Guvernului voivodinean, Goran Petković, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Dezvoltării Regionale, eurodeputata Silvia-Adriana Ţicău, preşedinta Forumului pentru Dunăre din Parlamentul European, prof. Miroslav Vesković, rectorul Universităţii „Novi Sad” şi Colin Wolfe, şef de unitate în cadrul DG REGIO – Comisia Europeană.
„Scopul Serbiei este să obţină statutul de candidat pentru aderare la UE”
Eurodeputatul Victor Boştinaru, împreună cu Muzeul Naţional din Belgrad, a mai organizat în urmă cu un an, o expoziţie dedicată artei religioase murale din Serbia, în acelaşi for european din Bruxelles. Expoziţia intitulată „Serbia – ţara frescelor” s-a bucurat la acea vreme de prezenţa lui Nebojsa Bradic, ministrul sârb al Culturii, Tanja Fajon raportor special al Parlamentului European pentru liberalizarea vizelor, precum şi de prezenţa unor oficiali ai Uniunii Europene. Toate aceste evenimente se înscriu în calendarul Serbiei pentru demararea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană în primăvara lui 2012, în ciuda dialogului dificil în privinţa provinciei Kosovo. Responsabilul sârb cu afaceri europene, Bozidar Djelici declara, în faţa comitetului pentru afaceri externe de la Strasbourg, că 2011 va fi un an cheie în ceea ce priveşte eforturile Serbiei de aderare. „Scopul Serbiei este să obţină statutul de candidat pentru aderare la UE, iar pornirea negocierilor de preaderare să înceapă în primăvara lui 2012”, declara Djelici la începutul acestui an. Un studiu realizat în decembrie 2010 arăta că 57% dintre cetăţenii Serbiei sprijină aderarea la Uniunea Europeană