Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, a dat în mintea copiilor dacă se autofelicită pentru ceea ce a făcut diplomaţia românească în privinţa Schengen, îndemnând la „dedramatizarea” consecinţelor imediate ale „impasului olandez”. Cel finlandez observăm că este trecut cu vederea. „Diplomaţia românească merită felicitări şi pentru ce a făcut în privinţa Schengen, în sensul că, la nivel tehnic, am atras totalitatea fondurilor europene din facilitatea Schengen, am modernizat întreaga noastră reţea consulară la standardele Schengen”. De altfel, am şi „populat-o” adecvat, cu o clientelă de partid, care altora nu le poate scăpa din vedere. Şi Teodor Baconschi mai menţionează, în cadrul demersurilor diplomatice, faptul că Franţa şi Germania nu se mai opun unei extinderi imediate a spaţiului de liberă circulaţie cu România şi Bulgaria. „Menţinerea lor pe o poziţie ostilă extinderii ar fi îngropat subiectul fără nici un orizont de timp”. A admite ceea ce afirmă şeful diplomaţiei de la Bucureşti, în urma unui eşec de proporţii, altminteri anunţat, înseamnă a accepta rostirea, de-a dreptul banală, „operaţia a reuşit, pacientul e mort”. Teodor Baconschi este un modest ministru de Externe, indiscutabil cel mai slab din ultimii douăzeci de ani. Neomiţând dezlănţuirea ministrului francez de Interne, Claude Gueant, de acum zece zile, când a prezentat la Paris planul său de acţiune concretă contra „delicvenţilor români”, pentru faptul că 10% din persoanele care ajung în faţa tribunalelor pariziene sunt, în opinia sa, de naţionalitate română, ceea ce au inserat principalele cotidiene franceze, pe fondul unor glaciare relaţii ale Bucureştiului cu Parisul, nu prea bănuim cum a obţinut „îndoirea” omologului său francez, Alain Jupe, cu o agendă extrem de încărcată în ultimele zile. Iar despre acceptul Germaniei ce să credem? Semnalele de bunăvoinţă din partea Berlinului rămân mai de grabă un deziderat. La toată situaţia, destul de delicată, a mai apărut şi războiul lalelelor dintre România şi Olanda, imediat după decizia guvernului de la Haga de a respinge prin veto aderarea României la Schengen. N-am ieşit deloc prea bine din această inutilă încordare a muşchilor. Teodor Baconschi putea găsi alte justificări pentru „dedramatizarea” consecinţelor imediate ale impasului olandezo-finlandez. De pildă, contextul. Comisia Europeană a propus, recent, restabilirea controalelor la frontierele Schengen fără paşaport, propunere amânată. „În situaţii de urgenţă”, guvernele ar urma să reintroducă controale, fără undă verde prealabilă de la Bruxelles, dar numai pentru o perioadă de cinci zile. Ori, Franţa, Germania şi Spania s-au opus unei astfel de propuneri, miniştrii de Interne ai celor trei ţări, Claude Gueant, Hans-Peter Friedrich şi Antonio Camacho, declarând că nu acceptă ingerinţa Comisiei Europene în decizii privind măsurile operaţionale în domeniul securităţii. Problema controalelor la frontiere este una extrem de sensibilă din punct de vedere politic. Sub presiunea extremei drepte, unele ţări au reinstaurat controlul vamal, o decizie puternic criticată la Bruxelles, dar şi în alte ţări ale UE, printre care Germania. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat cu România şi Bulgaria, „amânate” sine die pentru spaţiul Schengen, nu se conjugă deloc cu viziunea de ansamblu a ţărilor din spaţiul UE, chiar dacă Grecia, de pildă, care are o frontieră de aproape 150 km cu Turcia, a devenit principalul punct de trecere clandestină spre UE a imigranţilor. Opinând că diplomaţia românească merită felicitări pentru Schengen, ministrul Teodor Baconschi nu demonstrează altceva decât că are atrofiat simţul ridicolului. Ceea ce merge la PDL, unde ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte, nu merge şi în diplomaţie.
