Aurul de la Olimpiada Internațională de Geografie vine la Craiova!

0
1640

Irlanda a găzduit, în perioada 19-24 august, Olimpiada Internațională de Geografie. Medalia de aur a fost câștigată de un elev craiovean!
David Mihai Dumitrescu, elev în clasa a X-a, la Colegiul Național “Carol I” Craiova, îndrumat de prof. Maria Ciobanu, și-a dovedit, încă o dată, cunoștințele, competitivitatea, stăpânirea de sine și a câștigat Medalia de aur!

Anul trecut, la Olimpiada Europeană de Geografie, el a obținut argintul.

Felicitări, David! Felicitări, prof. Maria Ciobanu! Felicitări, părinților și tuturor celor care îl susțin!

“Performanța vine atunci când totul se face cu pasiune și multă implicare. David este exemplul elevului ce respectă programul, studiază și înțelege complexitatea fenomenelor”, a declarat prof. Maria Ciobanu.

Din lotul României au mai făcut parte și următorii elevi de excepție: Ian Mitocaru, Colegiul Național Iași – Medalie de argint; Tudor Olariu, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași – Medalie de bronz; Iustin Bălan, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, medalie de bronz.

Echipa României a fost condusă de profesorii Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean, de la Colegiul Național Iași.

Felicitări tuturor!