România – Franţa, în optimile EuroVolei

0
273

România a terminat pe locul 3 în grupa B la Campionatul European de volei feminin și s-a calificat în optimi, unde va întâlni Franța, care s-a clasat pe locul al doilea în grupa D, cu patru victorii. Duelul României cu Franța va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, la Florența, Italia. În faza grupelor, România a reușit să învingă Croația și Bosnia și a fost depășită de Italia, campioana europeană en-titre și de Bulgaria. În ultimul meci din grupă, România a reușit o victorie dramatică în fața Bosniei, în cinci seturi, scor 12-25, 26-24, 25-21, 21-25, 15-11.

Elveția, Bosnia și Croația au terminat în spatele naționalei „tricolore” în grupa B. Primele patru clasate din fiecare grupă au acces în faza optimilor. Cel mai bun rezultat înregistrat de România a fost medalia de bronz obținută în 1963. Campionatul European de volei feminin are loc în perioada 15 august-3 septembrie în Belgia, Italia, Estonia şi Germania.