Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, gest din suflet pentru un adolescent

0
350

De doi ani, Ionuț face parte din familia Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Este suflet din suflet pentru jandarmii “mobili” craioveni. Aceştia i-au făcut un cadou extraordinar, în apropierea zilei sale de naştere, 25 august, când împlineşte 14 ani.

Povestea lui s-a aflat chiar de la asistentul maternal, doamna Luminița, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, care a scris  despre pasiunea lui Ionuț pentru jandarmi. “Pe 25 august, Ionuț împlinește 14 ani și ne-am dorit ca, și anul acesta, să îi fim alături, asa că,  astăzi,  am mers la el. Ne-am dorit ca fiecare aniversare să îi rămână ca o amintire frumoasă și să simtă cu adevărat că îi suntem alături. Am fost atenți ca fiecare cadou să aibă ceva specific Jandarmeriei, astfel încât să îi bucure sufletul când le privește. Ionuț are un jurnal, în care își notează activitățile importante din viata lui și am rămas impresionați când ne-am regăsit în rândurile jurnalului. Momentele petrecute alături de copil au fost minunate! Ionuț ne învață in fiecare zi cât de important este să nu îți pierzi curajul și să continui să visezi”, au precizat reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.