SCM Craiovei a început sezonul părăsind Cupa României

0
861

Început de stagiune ratat, dar oarecum scontat pentru echipa de handbal feminin SCM Craiova, eliminată încă din primul tur al Cupei României, de SCM Rm. Vâlcea, în cadrul turneului de la Bistriţa. Evoluţia echipei lui Bogdan Burcea şi scorul final, unul categoric în favoarea vâlcencelor, 34-25 (19-11), au fost surprizele neplăcute oferite de craiovence în startul noului sezon. Formaţia din Bănie, întărită cu cele două sportive nordice, Bak şi Loken, nu pare astfel să-şi revină, după un sezon precedent execrabil, în care s-a salvat in extremis de la retrogradare. Craiova şi Vâlcea se vor duela din nou, în prima etapă a Ligii Florilor MOL, la Vâlcea, la finalul săptămânii viitoare.

Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ (portari), Bak 7 goluri, Zamfir-Burcea 4, Ţicu 4, Nica 3, Cârstea 2, Tudorică 1, Jipa 1, Loken 1, Adespii-Molnar 1, Şelaru 1, Cace, Colac, Mincu, Andrei.

Bogdan Burcea, antrenorul SCM Craiova, a declarat după eliminarea din Cupa României: “Speranțele și așteptările mele erau cu totul altele. Sper ca în campionat meciul să fie total diferit. Nu putem să emitem pretenții în fața unei echipe cum este Vâlcea cu atâtea ratări”.

Handbalista Carmen Șelaru a precizat, pentru site-ul oficial al clubului: “Nu am avut o prestație foarte bună și se pare că mai avem mult de muncă pentru a nu ne mai prezenta ca astăzi. Avem de muncă foarte mult, să integrăm și jucătoarele noi, dar până la primul meci din campionat sunt convinsă că vom rezolva problemele.”