Aproximativ 1.900 de persoane, ucise în cursul operaţiunilor antidrog desfăşurate în Filipine

0
341

-persoane--ucise-in-operatiunilor-din-filipineAproximativ 1.900 de persoane au fost ucise în cursul operaţiunilor antidrog desfăşurate în Filipine, iniţiate în urma cu şapte săptămâni, după ce Rodrigo Duterte a devenit preşedinte, a anunţat şeful poliţiei naţionale filipineze. În cadrul unei audieri în faţa Senatului de la Manila, Ronaldo dela Rosa, directorul general al poliţiei naţionale filipineze, a anunţat că un număr de aproximativ 1.900 de persoane au fost ucise în cursul operaţiunilor antidrog iniţiate în urma cu şapte săptămâni, ceea ce înseamnă că, în medie, 35 de persoane şi-au pierdut viaţa în fiecare zi în această perioadă. Dela Rosa a mai spus că 750 de persoane au fost ucise în timpul operaţiunilor poliţei împotriva traficanţilor de droguri, în timp ce restul deceselor sunt încă investigate. Oficialul filipinez a mai declarat că 40 dintre aceste decese nu au avut legătură cu traficul de droguri, fiind din cauza rivalităţilor sau a altor infracţiuni. Aproximativ 700.000 de consumatori şi traficanţi de droguri s-au predat poliţiei, a precizat dela Rosa, care a mai adăugat că nivelul criminalităţii generale a scăzut, deşi rata omuciderilor a crescut. Şeful poliţiei filipineze a mai declarat că aproximativ 300 dintre ofiţerii de poliţie sunt suspectaţi că ar fi implicaţi în traficul de droguri, precizând că aceştia vor fi demişi şi deferiţi justiţiei. Rodrigo Duterte a devenit preşedinte al statului Filipine pe baza promisiunilor că va eradica traficul de droguri şi avertizând traficanţii că riscă să fie ucişi dacă nu renunţă la această activitate.