Ucraina vrea să importe gaze din România

0
386

Guvernul ucrainean vrea să importe gaze naturale din România, vizând încheierea unui acord în luna octombrie, potrivit Interfax. Ministrul ucrainean al Energiei şi Industriei Cărbunelui, Eduard Stravytsky, a declarat că Ucraina speră să semneze acorduri pentru livrarea de gaze „în sistem invers” cu Slovacia în septembrie şi cu România în octombrie. „Sunt încrezător că vom semna un acord cu partenerii noştri din Slovacia în septembrie, iar în octombrie sperăm să semnăm un acord cu România”, a afirmat oficialul într-o conferinţă de presă, citat de Interfax. El a precizat că Rusia nu poate ridica pretenţii în ceea ce priveşte livrările de gaze în sistem inves, din Europa către Ucraina. Începerea exporturilor de gaze în 2013 este una dintre obligaţiile asumate de România faţă de FMI şi Comisia Europeană (CE). CE a declanşat în luna octombrie a anului trecut procedura de infringement în cazul României, pentru că nu asigură condiţiile necesare exportului de gaze. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, preciza în luna iulie că România va exporta în 2-3 ani gaze în Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria, odată ce vor fi construite conductele de interconectare. Rusia asigură aproximativ un sfert din necesarul de gaze naturale al UE, cea mai mare parte din livrări tranzitând Ucraina. Disputele dintre Kiev şi Moscova privind preţurile la gaze şi tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze ruseşti către Ucraina. La începutul anului 2009, exporturile de gaz rusesc către Europa au fost întrerupte timp de trei săptămâni din cauza neînţelegerilor dintre Rusia şi Ucraina.