Nu le-a mai mers cu “şmenul” şi au fost trimişi după gratii

0
521

În cursul zilei de ieri, 23 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reținut pentru 24 de ore doi bărbați de 29 și 41 de ani, ambii din Pantelimon, județul Ilfov, aceștia fiind bănuiți de comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, prin metoda ”șmen”.

 La data de 17 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de angajata unei săli de jocuri de noroc, din Calafat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, a fost înșelată de doi bărbați necunoscuți, care i-au cerut să le schimbe suma de 1.500 de lei, deținută în bancnote de câte 500 de lei. Inițial, cei doi ar fi solicitat ca suma să fie schimbată în bancnote de 100 de lei, iar ulterior în bancnote de 10 lei, fapt care nu a putut fi realizat de angajată, cei în cauză profitând de confuzia creată și reușind astfel să sustragă suma de 700 de lei. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bănuiți de comiterea acestei fapte ar fi doi bărbați de 29 și 41 de ani, din orașul Pantelimon. Astfel, în cursul zilei de ieri, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj și ai polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare în Pantelimon, în urma cărora au fost identificate bunuri ce pot constitui mijloace materiale de probă în cadrul procesului penal. De asemenea, cei doi bărbați au fost conduși de polițiști la sediul Poliției Municipiului Calafat pentru continuarea cercetărilor, în baza probatorilui administrat aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore. Cei în cauză au fost introduși în CRAP Dolj, iar în cursul acestei zile, aceștia urmează să fie prezentați unității de parchet cu propunere de arestare preventivă.