Ştirea, ca orice ştire, anunţă doar evenimentul: Sinodul BOR, reunit marţi, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei din Bucureşti, a adoptat o serie de hotărâri, fireşte importante, sau cu rostul lor. S-a menţionat, între altele, că sinodalii au recunoscut contribuţia Patriarhiei Române la sprijinirea persoanelor afectate de pandemia cu Covid-19, pe perioada stării de urgenţă, ajutorul financiar oferit de BOR, ridicându-se la suma de 20.896.876 lei. Atenţia a fost însă polarizată de un mesaj, acela că în contextul pregătirilor alegerilor locale, programate pentru 27 septembrie a.c. Sinodul a reiterat faptul că Biserica Ortodoxă Română, deşi neutră din punct de vedere politic, îndeamnă pe toţi credincioşii săi, deci pe laici, să-şi manifeste dreptul la vot având în vedere criterii care vizează realizarea binelui comunitar şi promovarea valorilor creştine în societate. Îndemnul, citit de mai multe ori, sugerează cu discreţie o respingere a „progresiştilor” –USR-Plus- care au avut repetate derapaje în referirile lor, destul de anapoda, la Biserică. Mesajul nu e nici oportun, nici inoportun, ci mai degrabă… inoperant. Timid şi de-a dreptul fad. Din păcate Sfântul Sinod s-a trezit cam târziu, chiar dacă e bănuit a fi animat numai de bune intenţii. Dacă a fi în Biserică –fiindcă Biserica suntem toţi- înseamnă a fi de acord cu ierarhiile ei, solidari fără deliberare cu deciziile oficialităţilor ecleziastice, în vreme ce ele nu ne iau în seamă, şi trebuie doar să dăm ascultare, ca parte a poporului credincios, vocea noastră nu se mai uneşte cu a ei. Când preşedintele ţării Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituţională legea care nu lasă teoria de gen să intre în şcoli –fiindcă am devenit europeni- Sfântul Sinod, probabil ruşinat, a tăcut, compromiţându-şi autoritatea morală. Idolatrizându-şi oficialităţile, astfel, ca pe un detaşament de avangardă a tuturor credincioşilor. Gestul preşedintelui Klaus Iohannis corespunde nu doar unei anemii culturale, ci şi unei indiferenţe, ca să nu spunem „laşităţi” a clericilor noştri. Dacian Cioloş, USR şi deloc mai nou preşedintele Klaus Iohannis, par adepţii unui neo-marxism repudiat, nu doar în Polonia, dar şi în alte state europene. Să ne înţelegem, democraţia nu are treabă cu teoriile de gen şi în general cu o ideologie anume, oricare ar fi reputaţia ei. Când un consilier de stat al Administraţiei Prezidenţiale, precum Sanda Prolog, declara în octombrie 2015 –cu emfază că „oamenii adevăraţi nu au nevoie de religie, pentru că aceasta ar forma docili, adică obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici”, nu cita din Marx, ci anunţa de fapt ceea ce… va urma. Biserica ortodoxă n-a strălucit niciodată prin curaj, şi în destule rânduri, ca noi toţi, şi-a ambalat laşităţile în discursuri pioase despre răbdare, înţelepciune şi compromis salvator. Ierarhii noştri au supravieţuit împăcaţi cu ei înşişi, fără să-şi reproşeze ceva. Dar acum, de ce tac? La fiecare început de săptămână televiziunile de ştiri ne prezintă prezenţa preşedintelui nostru, însoţit de soţia sa, la Biserica din Sibiu. Nedumerirea este că nu se înţelege în care Dumnezeu crede, de vreme ce doreşte ca în şcoli copiii şi nepoţii noştri să fie maculaţi cu ideologii străine de credinţa acestui neam. Şi observaţia a fost făcută, cu ceva timp în urmă, de domnul Valerian Stan, pe site-ul Activ News, în obişnuita sa tabletă. Capul ce se pleacă nu e cruţat: e oblojit cu îngăduinţă ca simptom al unei libertăţi de opinie ornamentale, bună pentru export. Biserica e ameninţată de necazuri mari şi durabile, şi din păcate, repetăm, mesajele sale rămân lipsite de persuasiunea necesară. Regăsirea onorabilităţii sale presupune un registru mult mai clar, şi infinit mai concret.
