Misiune imposibilă pentru olteni în Europa League

0
422

În turul al treilea preliminar al Europa League, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea dublei din turul 2, dintre formaţia germană RB Leipzig şi cea suedeză Hacken. Prima manşă va avea loc pe 9 august, în deplasare, iar returul pe 16 august, la Craiova.

Dacă AC Milan era cel mai celebru adversar pe care Universitatea Craiova îl putea întâlni la revenirea în cupele europene, anul trecut, şi în acest sezon misiunea alb-albaştrilor va fi cel puţin la fel de dificilă. La tragerea la sorţi a turului trei preliminar din Europa League s-a decis ca Ştiinţa să întâlnească învingătoarea din dubla RB Leipzig (Germania) şi  BK Hacken (Suedia). Alb-albaştrii vor disputa primul meci în deplasare, pe 9 august, iar returul pe „Ion Oblemenco”, pe 16 august.

Leipzig, vicecampioana Germaniei din 2017

Aproape sigur, Universitatea va întâlni echipa germană RB Leipzig. Aceasta are o istorie destul de scurtă, fiind înfiinţată în 2009, dar datorită investiţiilor enorme a ajuns rapid unul dintre coloşii Bundesligii şi chiar ai Europei. Echipa a luat naştere la iniţiativa celebrului brand de băuturi energizante Red Bull, care deţine şi alte echipe din lume, RedBull Salzburg în Austria, New York Red Bulls în SUA, Red Bull Brasil în Brazilia şi Red Bull Ghana, în respectiva ţară africană. RB Leipzig s-a format luând locul din Liga a V-a al formaţiei SSV Markanstadt, un club mic dintr-un sat aflat la 13 kilometri de Leipzig, din start intenţia fiind de a ajunge în topul fotbalului german. Denumirea „de jure” a echipei este Rasenballsport Leipzig şi a fost aleasă pentru că în Germania sunt interzise numele comerciale ale echipelor. RB Leipzig a promovat an de an şi din 2016 evoluează în Bundesliga. La prima participare, formaţia din fosta Germanie de Est a devenit vicecampioană a Germaniei, terminând campionatul pe locul secund, după Bayern Munchen. A început sezonul respectiv cu 13 meciuri fără înfrângere, aceasta fiind cea mai lungă serie fără eşec a unei formaţii nou-promovate în Bundesliga. Cei porecliţi „Taurii roşii”, chiar de la sigla proprie, inspirată din celebra firmă producătoare de energinzant, au avut un parcurs excelent şi la prima participare europeană. Astfel, au terminat pe locul al treilea grupa Champions League, după Beşiktaş Istanbul şi FC Porto şi înaintea campioanei de atunci a Franţei, AS Monaco. În grupă, RB Leipzig a înregistrat rezultatele: 0-2 şi 1-2 cu Beşiktaş, 3-2 şi 1-3 cu FC Porto, 4-1 şi 1-1 cu AS Monaco. Nemţii au continuat aventura în Europa League, unde au eliminat-o în 16-imi pe Napoli, după 3-1 în deplasare şi 0-2 pe teren propriu. Următoarea victimă a germanilor avea să fie o altă câştigătoare de Europa League, Zenit Sankt Petersburg, după 2-1 acasă şi 1-1 în Rusia. Primul drum al lui RB Leipzig în Europa s-a încheiat în sferturile de finală, în faţa echipei care avea să joace finala, Olympique Marseille. Nemţii au câştigat acasă cu 1-0, dar au pierdut în sudul Franţei cu 5-2. Sezonul trecut din Bundesliga a fost încheiat de RB Leipzig pe locul 6. Este una dintre cele mai urâte echipe din Germania, tocmai din cauza implicării celebrului concern care deţine mai multe cluburi în lume, fanii neagreând aceste echipe „comerciale” sau „artificiale”. De altfel, galeria Borussiei Dortmund a refuzat prima deplasare la Leipzig, fanii lui Dinamo Dresda au aruncat la meciul direct un cap de taur pe teren. La Koln, fanii gazdelor au blocat timp de 15 minute autocarul lui RB. Cluburile de tradiţie din Leipzig sunt Chemie, dar mai ales Lokomotive Leipzig, aceasta din urmă fiind înfiinţată în 1893 şi a disputat finala Cupei Cupelor în 1988, contra lui Ajax.

Nemţii au un lot cotat la 300 de milioane de euro

Dacă AC Milan investise înaintea meciului cu Universitatea Craiova nu mai puţin de 200 de milioane de euro în transferuri, formaţia germană are pretenţii ceva mai mici, având un buget pentru achiziţii în jurul a 50 de milioane de euro. Lotul lui RB Leipzig este cotat de site-urile de specialitate la 300 de milioane de euro. Cel mai important jucător este atacantul naţionalei Germaniei de la Cupa Mondială, Timo Werner, în vârstă de 22 de ani, cotat acum la 60 de milioane de euro, el fiind adus de la VFB Stuttgart, acum doi ani, pentru 14 milioane de euro. Talentatul vârf a fost principalul marcator al nemţilor în sezonul trecut european, iar în cele două sezoane din Bundesliga a reuşit nu mai puţin de 47 de goluri şi 25 de pase decisive. Decarul Emil Forsberg este cel care a marcat golul calificării Suediei în sferturile Mondialului rusesc, în acel 1-0 cu Elveţia. În vârstă de 26 de ani, Forsberg este cotat la 25 de milioane de euro şi are 10 goluri şi 24 de assist-uri în Bundesliga. Un alt star al formaţiei din fosta Germanie de Est este danezul Yussuf Poulsen, adversar direct cu Alex Băluţă şi cu Nicuşor Bancu în acel Danemarca – România 1-1. Poulsen a marcat şi el la Cupa Mondială, în partida câştigată în grupe cu 1-0 de danezi cu Peru. Portarul titular al lui Leipzig este titularul naţionalei Ungariei, Peter Gulacsi, iar căpitanul echipei este neamţul cu origini maghiare Willi Orban. Un alt mijocaş de clasă este slovenul Kevin Kampl, care a mai evoluat la Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, pentru el RB Leizpig plătind „farmacişilor” suma de 15 milioane de euro. Internaţionalii austrieci Marcel Sabitzer şi Konrad Laimer sunt jucători de bază, în timp ce lusitanul Bruma, care s-a remarcat cu golurile senzaţionale de la Europeanul under 21 de acum doi ani, a fost adus pentru 12 milioane de euro de la Galatasaray. Atacantul francez Kevin Augustine a fost transferat de Leipzig chiar de la PSG şi, după ce a marcat 9 goluri şi a oferit 3 assist-uri în Bundesliga, are o cotă de 20 de milioane de euro. Unul dintre cei mai interesanţi tineri jucători din Europa este stoperul francez Dayon Upamecano, cotat acum la 30 de milioane de euro şi dorit de mari cluburi, după ce a fost adus de nemţi de la „surata” Red Bull Salzburg. În vara aceasta, Liverpool a plătit peste 50 de milioane de euro lui RB Leipzig pentru mijlocaşul guinez Naby Keita, cel care marcase împreună cu Timo Werner în victoria cu 2-1 asupra lui Bayern Munchen, în primăvară. Antrenorul echipei este Ralf Rangnik, fost la Schalke 04, VFB Stuttgart, cel care a creat şi „proiectul Hoffenheim” şi de aceea a fost adus să se ocupe atât de RB Leipzig, cât şi de RB Salzburg. „Red Bull Arena” din Leipzig are o capacitate de 43.000 de locuri.

Cinci duble cu germanii pentru olteni

Universitatea Craiova a mai întânit cinci echipe germane în cupele europene, iar cel mai mare şi de altfel singurul succes a fost celebrul sfert de finală al Cupei UEFA, cu FC Kaiserslautern, al Craiovei Maxima, în 1983, după 2-3 în deplasare (goluri Geolgău şi Crişan), alb-albaştrii calificându-se în retur datorită golului lui Nicolae Negrilă (1-0). Primul adversar din Germania a fost Fortuna Dusseldorf, în primul tur al Cupei Cupelor, ediţia 1978-1979, nemţii câştigând cu 4-3 în Bănie (goluri: Cămătaru 2 şi Crişan), iar în retur a fost 1-1 (gol Mitică Marcu). Apoi, în sezonul următor al aceleiaşi competiţii, după ce o eliminase pe celebra Leeds United, Ştiinţa a pierdut în turul al treilea în faţa Borussiei Monchengladbach pregătită de Jupp Heynckes, 0-2 în Germania şi 1-0 pe „Central” (gol Irimescu). A urmat apoi pentru marea echipă a Craiovei sfertul de finală din Cupa Campionilor Europeni, cu Bayern Munchen, care s-a impus în Bănie cu 2-0 prin golurile celebrilor Breitner şi Rummenigge, iar în retur a fost 1-1, Uli Hoenes deschizând scorul, iar Geolgău a egalat. În 1990, în turul secund al Cupei UEFA, Universitatea pierdea de două ori în faţa Borussiei Dortmund, 0-3 în Bănie şi 0-1 pe Westfalen. Craiova a mai întâlnit o formaţie germană, dar în Cupa Intertoto, pe Karsruhe, pierzând cu 1-0 unica dispută, din Germania.

Hacken, victimă sigură

Adversara celor de la Leipzig în turul doi preliminar al Europa League este echipa suedeză BK Hacken Goteborg, care are un lot cotat la numai 9,2 milioane de euro. Echipa este antrenată de Andreas Alm (45 de ani) şi anul trecut a terminat pe locul 4  campionatul intern. Clubul e format în 1940, joacă meciurile de acasă pe Bravida Arena, care are 6500 de locuri. Unicul trofeu din palmares este Cupa Suediei, cucerită acum doi ani. Anul trecut a fost eliminată din Europa League de formaţia irlandeză Cork City, iar în actuala stagiune a eliminat formaţia letonă Liepaja, după 1-2 în deplasare şi 3-0 pe teren propriu. Majoritatea jucătorilor din lot sunt suedezi, plus Kamara din Sierra Leone, brazilianul Paulinho, finlandezul Arkivuo şi norvegianul Rasheed. În actualul campionat, BK Hacken este pe locul 10 după 14 meciuri, cu 18 puncte. Totuşi, brazilianul Paulinho Guerreiro este golgheterul la zi din Superettan, prima ligă suedeză, cu 9 goluri.