Şi Andrei Sin a fost îndepărtat de la Craiova

0
270

După despărţirile de Brac, Frăsinescu, Brandan, Cârstea şi Avrămia, Universitatea Craiova a renunțat şi la serviciile lui Andrei Sin. Acesta era cel mai vechi jucător al echipei, el sosind în Bănie în vara lui 2013. Mijlocașul de bandă a contribuit din plin la promovarea Universității pe prima scenă. A evoluat în 24 de partide, în care a reușit 3 goluri și o pasă decisivă. A jucat 1.280 de minute. În sezonul 2014-2015, Sin nu și-a câștigat locul în prima garnitură a echipei, evoluând mai mult în meciurile echipei a doua a clubului, cu care a reușit accederea în eșalonul al treilea. Paradoxul este că Sin, cel mai vechi jucător al echipei, este singurul care nu a reuşit debuteze în Liga I, o şansă care i-a fost oferită inclusiv lui Mazarache, adus recent din Liga a IV-a. Doar câteva minute a prins Andrei Sin la Universitatea după promovare, în sfertul de finală din Cupa României, cu Steaua. „Perioada de transferuri este lungă, până pe 5 septembrie. Noi am anunțat de la începutul acestei veri că vom face 2-3 transferuri. În principiu acesta va fi lotul pe care ne vom baza. Potrivit noilor reglementări, nu mai putem avea mai mult de 25 de jucători în lot, iar în cazul nostru – 23, fiindcă doi trebuie să fie crescuţi de 3 ani în club şi noi nu avem 3 ani. A fost motivul pentru care am reziliat contractul lui Avrămia. Referitor la Cârstea, este un copil căruia i s-a dat șansa să se antreneze cu prima echipă. Pentru că nu a jucat prea mult a considerat că ar fi bine pentru el să plece și i-am îndeplinit dorința” a declarat Felix Grigore.