Incendiile au pârjolit aproximativ 200 hectare de teren în două zile

0
333

Pompierii craioveni aproape că nu mai fac faţă incendiilor de vegetaţie, astfel că au fost situaţii în care au lăsat unele intervenţii în sarcina Serviciilor Voluntare. Asta pentru că, pe fondul secetei prelungite şi a inconştienţei unor persoane care dau foc miriştii apoi pleacă, fără să le intereseze dacă flăcările se întind, numai sâmbătă şi duminică, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 22 de incendii de vegetaţie uscată, mirişte şi lăstăriş, care au afectat, în total, o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare la nivelul judeţului. „Pompierii militari au intervenit pe raza localităţilor Predeşti, Bucovăţ, Pieleşti, Giurgiţa, Bratovoieşti, Işalniţa, Brădeşti, Almăj, Ocolul Silvic Calafat şi pe raza oraşelor Craiova, Băileşti, Bechet, Dăbuleni şi Segarcea, în unele localităţi chiar de mai multe ori pe parcursul acestui sfârşit de săptămână. Insistăm asupra izolării lanurilor faţă de drumurile sau pădurile care le înconjoară, cu fâşii arate cu lăţimea de minimum 20 de metri, respectiv 50 de metri faţă de căile ferate, marcării cu indicatoare de interzicere a folosirii focului deschis şi fumatului în apropierea suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase şi parcelării suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate”, a precizat cpt. Florin Cocoşilă, ofiţerul de presă al ISU Dolj.