Cătălin Cocora: „Duminică dăm un vot pentru viitor!“

0
638

Având de partea sa sprijinul locuitorilor din Catane, dar şi garanţia că proiectele sale vor deveni realitate, Cătălin Cocora, candidatul PNL pentru funcţia de primar, spune că decizia pentru votul de duminică este una simplă: „Pe 27 iunie avem de ales între viitor şi trecut! Este evident că doar PNL are soluţiile pentru ca şi comuna Catane să pornească pe drumul către dezvoltare. Nu ne mai permitem încă 3 ani de bătut pasul pe loc, în vreme ce oportunităţile trec pe lângă noi. Duminică dăm un vot pentru viitor!“. 

În ciuda unei campanii electorale scurte, Cătălin Cocora a reuşit să ducă mesajul liberal în casele consătenilor săi şi să-i convingă că, la alegerile de duminică, soluţia câştigătoare pentru Catane nu este decât una singură – PNL! „Se poate observa cu ochiul liber, inclusiv în judeţul nostru, că acolo unde sunt primari liberali localităţile repspective se dezvoltă, atrag investitori, iar nivelul de trai al cetăţenilor creşte. Nu este o întâmplare. Este rezultatul unui mod coerent de a face administraţie. Iar duminică avem şansa de a pune şi noi comuna Catane pe acea listă“, a declarat candidatul PNL.

Sprijin pentru proiectele de dezvoltare ale comunei

Cătălin Cocora spune că localitatea unde s-a născut şi a crescut are o şansă extraordinară de a reduce decalajele faţă de comunele care au depus şi implementat proiecte. „Actualul Guvern PNL înţelege faptul că este nevoie de investiţii în zonele sărace ale ţării. Chiar premierul a spus, aici, în Dolj, că se va implica pentru ca proiectele atât de necesare pentru dezvoltarea comunităţilor să ajungă să fie implementate. Cred că, în următorii ani, avem şansa de a rezolva foarte multe dintre problemele cu care se confruntă comuna Catane în prezent. Însă, pentru asta, avem nevoie de o administraţie implicată care să-şi dorească să dezvolte localitatea. Aşa după cum am mai spus-o, eu vreau să-i ajut pe oamenii din comună şi ştiu cum s-o fac. Sunt multe programe cu finanţare nerambursabilă dedicate comunităţilor defavorizate, aşa cum este şi localitatea noastră, care, implementate corect, pot schimba viaţa locuitorilor. Putem să-i ajutăm să pornească mici afaceri, sunt bani europeni puşi la dispoziţie. Însă, din nefericire, administraţiile precedente nu au fost interesate să acceseze astfel de proiecte“, afirmă candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Catane.

„Unde există voinţă, există o cale“

Cătălin Cocora este de părere că şi cătănenii merită, la fel ca ceilalţi români, să trăiască într-o localitate curată, modernă şi prosperă. O localitate unde să vrei să rămâi, nu de unde să fii, practic, obligat să pleci. „Am spus-o de foarte multe ori, principala obligaţie a oricărei administraţii este să creeze condiţiile necesare pentru ca tinerii să aleagă să rămână acolo, lângă părinţi, nu să fie practic obligaţi să plece în alte părţi pentru a putea avea un trai decent. Acest lucru este esenţial. Iar eu sunt convins că dacă există voinţă se va găsi o cale“, susţine candidatul liberal. Acesta mai spune că, pentru asta, nu este de ajuns să asfaltezi câteva străzi şi să crezi că ai rezolvat toate problemele. „Normal că este important să ai străzi asfaltate, dar nu este nici pe departe suficient. Un primar trebuie să fie atent la toate aspectele vieţii localităţii pe care o conduce. Oamenii au nevoie şi de acces facil la servicii de sănătate, au nevoie de locuri de muncă, au nevoie de programe sociale… Cu riscul de a mă repeta, ţin s-o spun din nou: eu nu voi fi genul care să creadă că, gata, dacă am asfaltat o stradă, mi-am făcut datoria. Vreau să avem şi asfalt, dar şi un teren de fotbal pentru tinerii noştri. Vreau canalizare, dar şi un cămin cultural. Vreau să avem reţea de apă, dar şi o piaţă unde producătorii din comună să poată să-şi vândă marfa în condiţii moderne. Vreau să fiu un primar pentru toţi cetăţenii!“, a precizat Cătălin Cocora.