Craiova: Prins circulând cu 125 km/h pe Calea Severinului

0
474

Conform reprezentanților IPJ Dolj, ieri, 23 iunie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație generate de nerespectarea regimului legal de viteză. La activitate au participat 10 poliţişti, care au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale, din care 44 pentru viteză. Valoarea sancțiunilor constatate de oamenii legii este de peste 10.000 lei. De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Pe parcursul raziei, poliţiştii au depistat un tânăr de 28 de ani, din Craiova, care a condus un autoturism pe Calea Severinului, din localitate, având o viteză de 125 km/h, fiind sancționat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publcie.