Biserica creştină prăznuieşte astăzi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. El se găseşte în ierarhia sfinţilor pe treapta cea mai înaltă, prin cinstirea acordată chiar de Mântuitorul Hristos, când, vorbind ucenicilor săi despre Sfântul Ioan Botezătorul, care era închis în temniţă de Irod Antipa, zice: „Adevăr vă spun, că dintre cei născuţi din femeie nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei XI, 71)
Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi copilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19). Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fecioare că va naşte pe Mântuitorul.
Bătrânul preot Zaharia era căsătorit cu Elisabeta , rudenie cu Sfânta Fecioară Măria. Amândoi erau întristaţi pentru că nu aveau copii. „Erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Luca I, 6). Când au căzut sorţii să tămâieze Zaharia în templul Domnului şi poporul era afară, i se arată îngerul Domnului, care-i zise: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta Elisabeta va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. El va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de duh sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor” (Luca I, 13-15).
Zaharia preotul se îndoieşte de adevărul celor vestite, din cauza bătrâneţii şi pentru că Elisabeta soţia lui era stearpă. Pentru această neîncredere este pedepsit: „Eu sunt Gavriil care stau înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi aduc această veste bună şi, iată, vei fi mut şi nu vei mai vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, care se vor împlini la vremea lor” (Luca I, 19).
Într-adevăr, limba preotului Zaharia se dezleagă după nouă luni, adică la naşterea pruncului său, mai precis, la tăierea împrejur, în a opta zi, când cerând o tăbliţă, scrise numele ce se va da pruncului: ”Ioan, va fi numele lui”. Dar până atunci, un alt fapt minunat arată spusa îngerului, că Ioan avea să fie „plin de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale”, şi anume: îndată ce Sfânta Fecioară primi Bunavestire de la acelaşi Arhanghel Gavriil, care o linişteşte spre încredinţare cu cuvintele: „Iată şi rudenia ta, Elisabeta a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, ea căreia i se zicea stearpă este acum în a şasea lună, căci nimic nu este cu neputinţă înaintea lui Dumnezeu” (Luca I, 36), a plecat spre Hebron unde locuia ruda sa Elisabeta. Şi istoriseşte Sfânta Evanghelie că, atunci când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei, a săltat pruncul cu mare bucurie în pântecele ei „Şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisabeta şi a strigat cu glas mare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău şi de unde mie cinstea aceasta ca să vie la mine Maica Domnului meu, căci, iată, când ajunse la urechile mele glasul închinării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie” (Luca I, 41). Deci, Sfântul Ioan Botezătorul, în pântecele maicii sale fiind, recunoaşte pe Mântuitorul, cel de curând întrupat în Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, iar Sfânta Elisabeta, fiind inspirată de Sfântul Duh, grăieşte oarecum: „Tu eşti Maica Domnului, iar eu maica omului, tu Maica Stăpânului, eu maica robului, tu Maica împăratului, eu maica ostaşului, tu Maica Dătătorului legii, eu a împlinitorului legii, de unde pentru mine atâta cinste ca să vii tu la mine?!”
Un alt fapt minunat petrecut la naşterea Sfântului Ioan a fost, cum am amintit în treacăt, dezlegarea limbii tatălui său, Zaharia, care, tot sub insuflarea Duhului Sfânt, prooroceşte: „Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui”. Şi mai arată Sfântul Evanghelist încheind istorisirea naşterii Sfântului Ioan, că „pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Luca I, 80).
Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară:În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, etc.
Pr. Nicolae Predoi
