Pacienţii cer măsuri de urgenţă în cazul medicamentelor care lipsesc de pe piaţă

0
299

medicamenteÎn România, tratamentul a devenit pentru pacienţi o misiune aproape imposibilă. În aceste condiţii, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România atrage atenţia din nou asupra situaţiei extrem de grave a lipsei medicamentelor.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei ce apără drepturile pacienţilor, “mii de medicamente vor fi retrase din România, sute de mii de cutii şi flacoane iau calea exportului, în vreme ce autorităţile nu iau nicio măsură şi nu comunică public nici măcar datele”.

Conform unor informaţii oficiale transmise de Ministerul Sănătăţii, condus la vremea aceea de dr. Patriciu Achimaş Cadariu, Camerei Deputaţilor, un număr de 1.534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă (fiind trimise notificări Agenţiei Naţionale a Medicamentului). Dintre acestea, un număr de 313 nu au o altă variantă de tratament disponibilă.

COPAC a prezentat o listă cu medicamentele care lipsesc

Potrivit COPAC, acelaşi document realizat de Ministerul Sănătăţii arată “o listă impresionantă de medicamente importante care pleacă la export”. Printre exemplele găsite de organizaţia de pacienţi se numără: Adalat (22500 cutii/flacoane plecate) pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, Amaryl pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (5297 cutii), Ampicilina (4800 cutii), Arcoxia (28202), Azarga pentru tratamentul glaucomului (7262), Baraclude pentru tratamentul Hepatitei B (2373), Betaloc(r)zok pentru tratamentul hipertensiunii (20967), Copaxone pentru tratamentul sclerozei multiple (730), Kepra pentru tratamentul epilepsiei (3821), Mabtera pentru tratamentului Limfonului non-Hodkin (98), etc.,

“Am semnalat acest lucru din 1 martie, am tras nenumărate semnale de alarmă, iar Guvernul României nu a întreprins absolut nimic. Mai mult, aceste documente nu ne-au fost prezentate niciodata deşi le-am cerut în nenumărate ori. Situaţia este echivalentă cu o catastrofă şi totuşi nu se ia nicio măsură. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din Romania (COPAC) solicită ferm pentru ultima dată autorităţilor, factorilor de decizie din sănătate şi politicienilor să acţioneze pentru a limita acest dezastru şi pentru a da o şansă la viaţă şi la tratament pacienţilor români”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.