„Carmen” încheie stagiunea la Opera Română Craiova

0
166

Opera Română Craiova vă invită la reprezentația uneia dintre cele mai fermecătoare și renumite dintre opere: „Carmen” de Georges Bizet, care va avea loc sâmbătă, 27 iunie, ora 19.00. Titlul de mare celebritate se va bucura de prezența unor invitați speciali: Ramona Zaharia (Germania), Bogdan Roman (Timișoara), Ștefan Ignat (București). Regia artistică îi aparține austriacului Tamas Ferkay, iar coregrafia spectacolului este realizată de Nina Diatchenko (Belarus). Costumele sunt create de Katia Textoris din Germania, iar decorurile – de alt artist german, Jurg Bredebuhl.

„Carmen” este o dramă lirică în patru acte, pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halevy, după nuvela omonimă a lui Prosper Merimee. Premiera operei a avut loc la Opera Comique din Paris, la 3 martie 1875. «„Carmen” ne introduce într-o fascinantă Sevilla a anilor 1820, conturând povestea tragică a protagonistei, o gitană senzuală şi efervescentă, prinsă între două iubiri pasionale: a soldatului Don Jose şi a toreadorului Escamillo. Tumultuosul fir narativ ne poartă printre intrigi şi trădări, dragoste şi răzbunare, care o determină pe Carmen să renunţe la dezertorul Don Jose în favoarea toreadorului, declanşând răzbunarea supremă a celui dintâi», precizează reprezentanții Operei craiovene.

Spectacolul de sâmbătă seara aduce pe scenă o distribuție deosebită: Ramona Zaharia – Germania (Carmen), Bogdan Roman – Timișoara (Don Jose), Renata Vari (Michaela), Ștefan Ignat – București (Escamillo), Dragoș Drăniceanu (Zuniga), Ioan Cherata (Morales), Aura Dudu (Frasquita), Mihaela Popa (Mercedes), Mircea Tudora (Dancairo), Bogdan Olaru (Remendado). Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletului Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Gheorghe Stanciu.