Șeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul „Filantropia”, arestat la domiciliu pentru trafic de influență

0
465

Șeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, medicul Gabriel Dragoș Găman, este arestat la domiciliu, în sarcina sa fiind reținută comiterea infracțiunii de trafic de influență. Medicul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 500 de euro, bani pe care îi ceruse unei femei ca să intervină la unul din medicii de la Comisia de Expertiză Medicală în vederea pensionării mamei acesteia. Vineri, Tribunalul Dolj a dispus față de medic măsura arestului la domiciliu.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, medicul Daniel Gabriel Găman a fost denunțat, la începutul acestei luni de o femeie (S. G). Aceasta s-a dus pe 10 iunie la Serviciul Județean Anticorupție Dolj și le-a povestit ofițerilor că, pe 28 aprilie a.c., medicul Gabriel Dragoș Găman, șeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova îi ceruse, iar ea îi înmânase, 500 de euro pentru a interveni la un medic de la Comisia de Expertiză Medicală din cadrul unității medicale, în vederea soluționării favorabile a dosarului de pensionare medicală a mamei sale. Acum, la începutul lunii iunie, când s-a dus să vorbească cu el, medicul i-a cerut încă 500 de euro, după cum a povestit femeia, susținând că prima tranșă de bani nu a fost suficientă. Odată primit denunțul femeii, ofițerii anticorupție au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind înregistrat dosar de cercetare penală. Ulterior, pentru că s-au confirmat declarațiile femeii, din discuțiile ei cu medicul reieșind că acesta ar da banii mai departe unei doctorițe de la Comisia de Expertiză Medicală oamenii legii au pus la punct detaliile prinderii în flagrant a acestuia.

Flagrantul, în cabinetul medicului

Joi, 19 iunie a.c. conform înțelegerii prealabile, denunțătoarea s-a prezentat la cabinetul medicului Găman, i-a înmânat acestuia suma de 500 de euro, bancnotele fiind în prealabil marcate criminalistic, și imediat ce medicul a primit banii și-a făcut apariția echipa operativă. Medicul a fost ridicat și dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi a fost reținut pe 24 de ore pentru trafic de influență, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. „Față de persoana în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență, după realizarea flagrantului fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În cursul zilei de vineri, 20 iunie a.c. Gabriel Dragoș Găman a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au respins propunerea dispunând față de inculpat măsura arestului la domiciliu pe 30 de zile. Potrivit hotărârii magistraților,  dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Găman Gabriel Dragoş, pe o durată de 30 zile începând cu 20 iunie 2014 şi până la 19 iulie 2014 inclusiv. Pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu denunţătoarea și cu martorii din cauză. Procurorii au contestat hotărârea instanței de fond, contestația urmând să se judece la Curtea de Apel Craiova, săptămâna aceasta.