Săceanu vrea o relansare cu Universitatea

2
392

Chiar dacă Universitatea are interdicţie la transferuri, clubul din Bănie speră să evite interdicţia UEFA până la începerea noului campionat şi a efectuat deja prima achiziţie. Este în fapt o revenire a lui Robert Săceanu la Ştiinţa, după ce mijlocaşul care recent a împlinit 28 de ani a mai evoluat în tricoul alb-albastru între 2005-2008 şi în 2009. Cel care şi-a căpătat porecla „Gattusso” în timpul sezonului promovării, 2005-2006, a jucat în 77 de partide pentru Universităţii şi a marcat 8 goluri. Săceanu a fost împrumutat în 2008 la Gloria Buzău, unde a fost antrenat de Ştefan Stoica, apoi în 2009 la CSM Râmnicu Vâlcea. Din 2010 jucătorul format la Extensiv a fost achiziţionat de Gloria Bistriţa, alături de Mădălin Ciucă, revenit şi el în Bănie în urmă cu un an. „Sper să reuşesc o nouă promovare cu Universitatea Craiova, iar sezonul următor să fie unul al relansării atât pentru mine, cât şi pentru echipă” a spus Robert Săceanu, el retrogradând cu Gloria Bistriţa, echipă care, ca şi Universitatea, nu a obţinut licenţa pentru sezonul următor al Ligii I.

2 COMENTARII

  1. Trupa de olteni ca un pumn pedepsitor! : Ciuca, Saceanu ,Firtulescu ,Murgan si …Gaman! Vor juca pe gratis intreg sezonul si nu vor parasi Universitatea decat dupa ce vor lua Cupa si Campionatul !Cati copii de varsta lor nu sunt sustinuti financiar de parinti?De unde moda castigurilor babane care sa sustina tot neamul?Cand Steaua castiga Cupa Campionilor si Supercupe Europei aveau dreptul la o masina …ARO ! Pai acum vrem un Mercedes la fiecare sezon ,indiferent de rezultate?Facem performanta si avem apoi pretentii ! Bravo,copii!Va tin pumnii si va doresc BAFTA !

  2. noi am iesit din liga cu fruntea sus. fara sa cumparam puncte. Mai grav este pentru lordul tataJan de la Bistrita. Daca stia se lasau in ultimele meciuri la noi si erau mai …castigati ! Inca o bila alba pentru Mititelu !Cei din mafia de la Bucuresti se fac zilnic de ras ! Mai bine joci fotbal in liga secunda decat sa faci jocurile mafiei .

Comments are closed.