Dispar posturile comunale de poliţie!

1
606

Cele 43 de posturi locale de poliţie, arondate Poliţiei Municipiului Craiova, vor fi transformate în cinci secţii de poliţie rurală, conform noului concept de reorganizare, prezentat, ieri, de comisarul-şef Constantin Nicolescu, comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj. În total, la nivelul judeţului, vor exista 15 secţii de poliţie rurală, care vor aparţine de Craiova, Calafat, Băileşti, Bechet, Filiaşi şi Segarcea.

Potrivit comandantului IPJ Dolj, Constantin Nicolescu, numărul secţiilor a fost stabilit în baza unor discuţii purtate la nivel central şi a unor criterii precise, precum starea infracţională, aşezarea geografică, numărul de locuitori etc. şi, foarte important, în funcţie de competenţa teritorială a parchetelor. „În privinţa reorganizării Poliţiei Rurale a fost un pic mai greu, în condiţiile în care avem deficit de personal. În prezent suntem în faza de proiect de reorganizare şi, contrar zvonurilor, vom renunţa la câteva secţii de poliţie, dar nu în totalitate, aşa cum s-a spus”, a afirmat comisarul-şef al IPJ Dolj. „În primul rând, vreau să vă spun că şefii de posturi şi poliţiştii care locuiesc în comunele respective, vor rămâne acolo, iar restul vor patrula”, a continuat acesta.

Şeful Poliţiei doljene a mai precizat că, la Craiova, cele 43 de Posturi locale se transformă în cinci secţii de Poliţie Rurală. Astfel, Secţia nr. 1 din Craiova devine secţie de Poliţie Rurală, în timp ce alte patru vor fi înfiinţate la Breasta, Bucovăţ, Coşoveni şi Pieleşti. Băileştiului îi vor fi arondate trei secţii, respectiv Giubega, Pleniţa şi Rast, la Calafat două – Cetate şi Poiana Mare. De Bechet vor aparţine secţiile Bechet şi Daneţi, iar la Segarcea vom avea o secţie chiar în oraş şi o alta la Bârca. La Filiaşi situaţia rămâne neschimbată: un singur sediu de poliţie şi aceleaşi comune arondate ca şi până acum.

Doljul s-a numărat printre judeţele-pilot, selectate la nivel naţional pentru implementarea proiectului de reorganizare a poliţiei rurale, astfel că, pe hârtie, lucrurile au fost stabilite de ceva vreme.

 

1 COMENTARIU

  1. in chestia asta de reorganizare a posturilor de politie locala , Doljul fiind judet pilot asta inseamna experiment. Acest experiment este unul nefericit care nicidecum nu ne trebuia . Pai cum masa se va patrula pe distante atat de lungi si cu drumuri atat de proaste , ce timp de reactie va mai fi la evenimente . Sa vedeti infractionalitate ( ordine si liniste publica si mai ales furturi ) atunci cand cei certati cu legea vor afla programul de patrulare al echipajelor . Aceasta reorganizare aduce mai mult a desfintare politie rurala – locala . Ce mai face actualul sef de post , fara a avea posibilitatea sa se deplaseze . halal modernizarea statului .

Comments are closed.