Cannes: Regizorul român Cristian Mungiu la al doilea Palme d’Or

0
1

Juriul celei de a 79-a ediţii a Festivalului de film de la Cannes, prezidat de Park Chan-wook, i-a acordat regizorului român Cristian Mungiu premiul Palme d’Or pentru filmul „Fjord”. „Le Parisien” scrie că „rareori am văzut o listă de premiere atât de corectă, echilibrată”. Ceremonia de închidere a ediţiei desfăşurată la Grand Theatre Lumiere, cu influenţele geo-politice resimţite, a prilejuit o mare împlinire regizorului român aflat la al 7-lea lung-metraj, după ce primise deja în 2007, pentru filmul său „Patru luni, trei săptămâni, două zile”, premiul mult jinduit. În contextul unor ciocniri din ce în ce mai ireconciliabile între aşa-numitele ideologii progresiste şi reacţionare „Fjord” ţese o dramă familială de o subtilitate uimitoare, în jocul său reuşit al nuanţelor îndemând la reflecţie. Sebastian Stan îl interpretează pe Mihai Gheorghiu, inginer programator, care împreună cu soţia sa norvegianca Lisbet (Renate Reinsve) şi cei 5 copii ai lor sunt mutaţi într-un sat îndepărtat, la capătul unui fiord magific. Când personalul şcolii, din localitate, descoperă semne de abuz pe corpul fiicei lor Ela, Mihai şi soţia sunt ostracizaţi, suspectaţi că îşi maltratează copiii, din cauza unor opinii religioase. Figură de marcă a noii cinematografii române (regizor, scenarist şi producător) Mungiu iese încărcat de premii, comparat fiind de „Le Monde”… cu un general sovietic, fără ca această comparaţie să fie peiorativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *