Premierul Nicolae Ciucă, pe sfârşit de mandat, se află într-o situaţie deloc confortabilă: greva generală din învăţământ. Propunerile făcute de guvern sindicatelor din Educaţie, la întâlnirile avute –transpuse în proiecte de acte normative- nu sunt mulţumitoare pentru belicoşii lideri de sindicat care „joacă tare”. Ei cer o majorare salarială de aproximativ 60%, adică de la 2.700 de lei, la cel puţin 4.000 de lei, pentru un profesor debutant, pe lângă alte doleanţe exprese. Realitatea oficială atestă că un profesor debutant câştigă 467 euro lunar, iar unul cu peste 25 de ani vechime ajunge la un salariu lunar de 659 euro. Solicitările explicite ale liderilor de sindicat, greu de îndeplinit imediat, fiindcă efortul bugetar se duce undeva la 14 miliarde lei, adâncesc deficitul bugetar care poate conduce la pierderea fondurilor europene. Una peste alta situaţia este realmente sensibilă. La ceremonia de semnare a contractelor de finanţare, destinate sprijinirii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, prin atragerea de resursă umană înalt specializată în străinătate, premierul a făcut referiri la riscul blocării anului şcolar. Nicolae Ciucă a evocat discuţiile avute cu succesorul său Marcel Ciolacu, disponibilitatea la noi runde de dialog, inclusiv cu asociaţiile părinţilor şi elevilor, care nu e clar ce competenţe pot avea în chestiuni, cum sunt cele care se află la originea grevei pomenite. Eventual pot cere imperativ reluarea cursurilor, disperarea ce mare fiind legată de clasele al VIII-a şi a XII-a, dar şi examenele ştiute, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Spre satisfacţia liderilor de sindicat, lipsiţi oricum de empatie faţă de elevi, „greva nu poate fi oprită” şi mai mult cum anunţă Simion Hăncescu, de la FSLI, cu destulă suficienţă „profesorii nu pot încheia mediile elevilor”. Situaţia a devenit de-a dreptul greu surmontabilă şi nu sunt semne că greva generală s-ar termina astăzi sau mâine. Va continua, potenţând perturbări politice viitoare. Pentru moment, împotmoleşte şi rocada la guvernare. Problema cea mare este că doleanţele, prin amplitudinea lor, nu pot fi soluţionate peste noapte. Salarizarea profesorilor, extrasă din legea Educaţiei, trebuia rezolvată prin legea salarizării unitare de către ministrul Muncii, Marius Budăi. Dacă le dai acum profesorilor vor sări ca arşi şi alţi bugetari, precum cei din Sănătate, care au ieşit deja la încălzire. Se pregătesc şi alţii de grevă, vor veni proteste, fireşti după un an cu o inflaţie şi salarii erodate, semn al nemulţumirilor sociale. Cine să te creadă că bugetul nu e sac fără fund? „România Educată” îşi arată colţii, iar invocata stabilitate guvernamentală, deloc o bagatelă în contextul războiului din Ucraina, este serios ameninţată. Klaus Iohannis, fost cadru didactic, şi-a adus aminte că „dascălii trebuie plătiţi la adevărata valoare”, deşi tocmai asta evită şi maliţioşii lideri sindicali, având cunoştinţă că în masa lor de manevră, mulţi sunt sub nota de trecere. Tabloul general dezolant al învăţământului este expresia minimului istoric al alocării bugetare pentru Educaţie. Asupra acestei chestiuni trebuia să atragă atenţia, pe cât îi stătea în putinţă, Ligia Deca, actualul ministru de resort. Oricum, strategii grevei generale din învăţământ au ales momentul optim al exprimării nemulţumirii lor, perioada examenelor fiind una din puţinele ale anului, când ne aducem aminte de şcoală şi problemele ei sistemice. Singura concluzie la tot ceea ce se întâmplă: educaţia, dar şi statutul profesiei sunt într-un moment de cumpănă. În rest, ipocrizie cât cuprinde, la liderii sindicali şi absenţa dureroasă, din şcoala românească, a modelului de dascăl reprezentat de „domnul Trandafir”. Este poate şi motivul pentru care nu se mimează niciun exerciţiu de solidaritate cu greva generală a profesorilor.
