Anglia: Boris Johnson vizat de noi acuzaţii de violare a regulilor anti-Covid

0
1038

Ex-premierul britanic Boris Johnson face obiectul unor noi semnale privind violarea regulilor anti-Covid. De asemenea face obiectul unei anchete parlamentare care trebuie să stabilească dacă a minţit Parlamentul în mod repetat. La 22 martie a fost audiat timp de 3 ore, în această afacere care ar putea să îl coste mandatul de deputat. Fostul lider al conservatorilor după demisia din vara trecută, în urma unei succesiuni de scandaluri, între care şi sărbătorirea la Downing Street, prin încălcarea regulilor sanitare în vigoare, a unui eveniment, a fost deja sancţionat printr-o amendă. The Times relevă că noi elemente au apărut în ancheta privind gesionarea pandemiei în perioana iunie 2020 – mai 2021. Este vorba de fapte petrecute la reşedinţa premierului de la ţară. Poliţia londoneză a menţionat că evaluează informaţiile transmise de Cabinet Office despre potenţialele încălcări ale regulilor anti-Covid.