Sindicatele din învăţământ anunţă proteste , mâine, în faţa Guvernului

0
730
Mâine, 25 mai, între orele 11:-00 – 13:00, trei federații reprezentative din învățământ protestează în fața Palatului Victoria, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare. “Din ianuarie și până acum nu s-a stabilit nici măcar o întâlnire între Guvern și sindicate pentru a se stabili măcar un calendar al aplicării legii amânate din 2020. Și dacă aplică acum legea, inflația a depășit cu mult legea”, a spus ,pentru Edupedu.ro , Cornelia Popa-Stavri, secretar general al FSLI. (FOTO: inquam Photos/ liviu chirică)

Sindicatele din învățământ acuză Guvernul că nici măcar nu au stabilit un calendar al aplicării legii salarizării, deși aceasta este finalizată din 2017, iar aplicarea ei a suferit multe amânări de-a lungul anilor. Profesorii au primit o singură tranșă de majorare a salariului după 2017, dar din 2020, au fost oprite plățile. “Din cauza salariilor foarte mici și a creșterii accentuate a prețurilor la produsele de consum de bază, a scăzut dramatic puterea de cumpărare în rândul salariaților din educație, fenomen manifestat cu precădere la personalul nedidactic”, spun reprezentanții FSLI , care anunță că peste 500 de persoane din toate cele trei sindicate din învățământ vor veni miercuri, 25 mai, să protesteze. “Nu s-a stabilit nici măcar o întânire între Guvern și sindicate pentru a se stabili măcar un calendar al aplicării legii. Și dacă aplică acum legea inflația a depășit cu mult legea. Aproape peste 15 % este peste ceea ce e trecut în legea salarizării, cumulată din 2020, când trebuia aplicată integral. În 2020 au amânat aplicarea pentru 2021, și iată că acum în 2022 încă nu se aplică legea salarizării,” explică Cornelia Popa-Stavri, secretar general al FSLI pentru Edupedu.ro. Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, iar până acum în luna aprilie 2022, rata inflației a crescut la 13,8%, față de aprilie 2021. “Am transmis către guvern o adresă , acum două săptămâni, am reamintit că trebuia să discutăm despre revendicările din ianuarie. Au promis că după ce trece monitorizarea de tara ne vom întâlni. Se termină luna mai și ei nu au timp să se întâlnească cu reprezentanții Educației. Ministerul de finanțe nu a făcut nici măcar o estimare cu ceea ce trebuie plătit. Noi nu avem nici o speranță că legea salarizării s-ar putea aplica vreodată. Banii ar trebui să fie majorați cu cota de inflație, ca să își păstreze valoarea de cumpărare. Ei nici  nu o aplică”, acuză secretarul general al FSLI, Cornelia Popa-Stavri, care continuă:  “Dacă un profesor ar fi trebuit să aibă 5.200 de lei în 2022, potrivit legii, iar acum are 3.000. Guvernul s-a angajat ca în 2022 să majoreze salariul cu 4% din diferența de 1.200 de lei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”.

Sindicatele așteaptă un răspuns din partea Guvernului până la finalul acestei luni, până să decidă dacă fac grevă generală, în pragul examenelor naționale

 

“Nu am reluat discuția grevei, dar noi cadrele didactice nu dorim să afectăm cumva evaluările copiilor, dar vom vedea dacă prin discuții și negocieri vom ajunge la un acord.” În prag de examene naționale, secretarul general al FSLI mai spune că sindicatele mai pot aștepta un răspuns de la Guvern până la finalul acestei luni până să decidă ce acțiuni iau mai departe. “O grevă știm ce ar însemna în acest moment. O destabilizare totală. Numai că primii care ar trebui să se gândească la partea aceasta sunt membrii Guvernului, nu noi. Nu poți cere performanță și schimbare și să nu plătești omul cu un salariu pe care tu cu mâna ta l-ai scris. Din ianuarie până acum au avut suficient timp,” spune reprezentantul FSLI.

Legea salarizării pentru sectorul bugetar este publicată din 2017 dar doar unele categorii de bugetari au beneficiat de ea.

Aplicarea legii salarizării pentru cadrele didactice a fost amânată în 2020 pentru 2021, iar acum, în mai 2022, Guvernul nu a plătit salariile majorate, potrivit legii. Ar fi trebuit în:

  • 2018 – creștere cu 20% [art.38 alin.(3] lit.d]]
  • 2019 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.(4i] lit.a]];
  • 2020 – creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018 [art.38 alin.[4) liLb)];
  • 2021 – septembrie – se acorda salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 [art.38 alin.[4i) lit.c]].

Potrivit Corneliei Popa Stavri s-au acordat doar o parte din sume, până în 2020.

Legea prevedea o majorare în ianuarie 2022 cu 4 % din diferența dintre salariul din grila Legii nr.153/2017 și cel din luna decembrie 2018, dar nu s-a aplicat, acuză sidicaliștii, motiv pentru care portestează miercuri în fața Guvernului.

Reamintim că un protest de amploare pornit în luna decembrie de sindicatele personalului din învățământ s-a încheiat subit în ianuarie, după o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă. Înainte de întâlnire sindicatele făcuseră referendum pentru declanșarea Grevei generale, la care peste 65% dintre angajați au optat „pentru”. Sindicatele au făcut chiar o grevă de avertisment în ianuarie, după care totul s-a stins. Premierul și ministrul Educației au avut discuții cu liderii sindicali pe 21 ianuarie, discuții la care Ciucă a declarat că salarizarea angajaților din Educație „este la un nivel inacceptabil” și „se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri”. Decizia a fost să înființeze „un comitet”. Vineri, 4 februarie, ar fi trebuit să se semneze un nou acord între sindicatele din Educație și Guvern, care să prevadă soluții „pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017” și „plata eșalonată a drepturilor salariale” pentru profesori, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. Dar nu s-a mai întâmplat nimic, deși premierul Ciucă a fost la acea întâlnire la care a stabilit personal data, termenii, promisiunile și cuvintele din text, pe 21 ianuarie.

Pe 5 februarie sindicatele au încercat un apel la onoare: au dat un ultimatum partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: „Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri”, scriau într-un comunicat FSE, FSLI și Alma Mater.