Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale,prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări. Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale,precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.
“Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale. Pentru îndeplinirea acestor obiective,entitățile economiei sociale desfășoară,în principal,activități de interes general, precum producerea de bunuri,prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil”, au precizat reprezentanţii AJOFM Dolj într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Rezultate obținute la nivelul judeţului Dolj în anul 2021
- acordarea de ajutoare materiale copiilor membrilor care frecventează cursuri școlare;
- consult medical gratuit și asigurarea de material de protecție specific pandemiei;
- s-a făcut educație financiară la elevi, au vizionat filme de educație financiară;
- s-au organizat cursuri de educație financiară pentru angajați;
- îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea ocupării în cadrul firmelor, prin accesare de fonduri europene, în vederea susținerii structurii de economie socială înființate;
- s-au urmărit potențiale finanțări pentru sprijinul economiei sociale în cadrul P.O.C.U., respectiv, „Sprijin pentru înființare de structuri de economie socială” aferent