BlogNotes : Un astfel de om

0
94

Cum anticipam în articolul de ieri, voi restitui cititorului interesat de ceea ce aș numi, într-o tradiție de-acum pierdută, dar conservată în analele istoriei, un homo politicando, linii evocatoare ale figurii exemplare a lui Aldo Moro, neșters, cum avea să descopere fiica sa în cartea cu titlul Un uomo così, apărută în 2008, la treizeci de ani de la asasinarea tatălui său. Pe scurt, printre puținele rânduri deschis și asumat evaluatoare ale omului politic (autoarea se rezumă, printr-o lăudabilă și admirabilă opțiune) Aldo Moro, aș cita doar contextul tragicului act terorist, cu indicii subtextuale despre cazuistica momentului:

„Brigăzile Roșii l-au capturat și luat cu ele în 16 martie 1978, după au ucis cu sânge rece într-un absurd delir de lovituri de bâte și sânge cinci bărbați ai escortei, nouă dragi, ce se aflau cu el în acea zi: Oreste Leonardi (ce-a făcut fotografia ce apare pe coperta acestei cărți), Domenico Ricci, Raffaele Iozzino, Giulio Rivera, Francesco Zizzi. L-au ținut prizonier pentru aproape două luni, pentru ca apoi să-l asasineze la 9 mai al aceluiași an. Avea doar șaizeci și unu de ani și ar fi putut să facă atâtea lucruri pentru Țara sa și pentru noi. Multe circumstanțe ale răpirii sale trebuie încă limpezite. Guvernul de atunci a fost în mod hotărât slab. Nimic serios nu s-a făcut pentru a-l salva. A fost înșelat și disprețuit și, în substanță, abandonat.

Dar n-a fost uitat. Era un om de credință; un om liber și incomod. Și era foarte iubit, chiar și de atâtea persoane obișnuite cu care viața sa, speranțele sale, munca sa s-au întretăiat în vreun fel. Și care, ca mine, continuă să și-l amintească.”

Inspirat și cumva profetic devine și motto-ul acestei cărți, cu celebra și glorioasa „iertare” pe care evanghelistul Luca i-o atribuie lui Iisus drept ultimele cuvinte înaintea crucificării:

Iartă-i, Tată, că nu știu ce fac, citat din Luca

Cum promiteam însă, redau mai jos cele trei scrisori adresate familiei, descoperite, cum se știe fie măcar din evocările prezente în cele trei pelicule cinematografice consacrate în Peninsulă, printre care serialul tv. al celebrului regizor Marco Bellocchio, Buongiorno, notte, tradus, dacă am reținut bine, „Afacerea Moro”*, abia după 10 ani de la teribilul asasinat.

Iată cele trei scrisori, la lectura cărora e greu să nu rămâi uimit, șocat chiar, de insolitul cal și de calma luciditate și împăcare cu sine și cu Lumea, cu Istoria poate, pe care le degajă în subtext mesajele acestor rânduri:

  Scrisoarea pentru nepotul Luca

Prea scumpul meu Luca,

nu știu cine și când îți va citi, explicând ceva, scrisoarea ce ți-o trimite cel pe care tu îl numeai bunicuțul tău. Imaginea va fi cu siguranță veștejită, atunci. Bunicul cu cască, bunicul cu șahurile, bunicul pompierilor din Spania, îmbrăcat toreador, cu tobițe. E bunicul, poate îți amintești, ce te ducea în brațe ca S: S. Sacramento, care te învăța să faci pipi la ora justă, ce încerca să -ți pună la locul lor coperțile și apoi te culca cu un lung surâd, care îi plăcea i să întoarcă. Bunicul care îți punea hăinuța dimineața, îți dădea pizza, te punea să mănânci pe genunchi. Acum bunicul e un pic departe, dar nu chiar atâta ca să nu te strângă ideal la inima sa și să te considere lucrul cel mai important pe care viața i l-a dăruit și apoi, în mod ticălos, i l-a luat. Luca prea scump, împreună cu bunicul care acum e un pic afară, există atâția care te iubesc. Și tu trăiești și dormi cu toată această iubire ce te înconjoară. Continuă să fii blând, bun, ordonat, neuituc. așa cum ai fost. Să ții companie în afara de Tata și Mama, scumpei tale bunici care are mai mult decât oricând de tine. Și când va sosi vara, o fugă cu piciorușele goale pe plajă și un strat gros pentru mica ta bărcuță pneumatică. Seara, cu rugăciunile tale, să nu lipsească cererea către Iisus să binecuvânteze pe mulți și în special pe Bunicul ce are atâta nevoie de asta. Și ca Dumnezeu să te binecuvânteze, prea scumpul tău chip, părul tău blond pe  care-l mângâi de departe, cu atâta iubire.

Te îmbrățișez mult

 bunicul Aldo

Scrisoarea fiicei, Agnese:

Prea scumpa mea Agnese,

știu că ești foarte puternică și bravă. De aceea îți pot vorbi cu curaj, în timp ce văd în fiece clipă căzând speranțele. Te-am iubit și te iubesc mult, prea dulce Agnesina, ce am contribuit să te ridic, cu tău un kil și opt sute de grame, dozând picătură cu picătură cu lingurița laptele ce nu-l puteai înghiți. Da, uneori te mâniai cu mine; dar știi bine că iubirea a fost continuă și infinită, că te-am așteptat mereu în fiece seară plin de neliniște până nu te vedeam, că te-am urmat în studiile tale, în munca ta (în care trebuie să perseverezi), în atâtea lucruri inteligente și vii ce le creai. Și am căutat să te urmez și să te însoțesc în fiecare dorință a ta, Acum e probabil că noi suntem departe ori apropiați într-un alt mod. Ei bine, crede-mă că îți sunt mai aproape ca nicicând, că te strâng puternic în brațe, că doresc pentru tine pace și fericire. E inutil să te ții de familie, de mama, de prea scumpul Luca. Dă-le tu iubirea și sprijinul pe care eu nu le-o pot da, oferă-le tu bucuria prea dulce a ochișorilor vii și a adâncii bunătăți. Aceasta e acum cea mai acută pedeapsă a mea, angoasa mea mortală. Cât va fi necesar înlocuiește-mă.

Mă bucur în a te aminti mică, pe piciorul inimii cu doctorul Tanè al cărticelei tale de fetiță. Te iubesc enorm, Agnesina prea scumpă și îți mulțumesc pentru surâsul tău mereu larg și pentru drăgălășenia ta seara.

O prea scumpă scrisoare a ta de la Helsinki pentru mine e la Bellamonte, în dulapul din camera matrimonială sus ori poate în buzunărelul pulovărului meu negru. Să n-o pierzi: îmi e dragă. Te îmbrățișez tare și te binecuvântez cu multe urări și multă speranță.

 Papà 

Scrisoarea pentru soția, Eleonora Moro:

 A Eleonora Moro

 Prea dulcea mea Noretta,

cred că am ajuns la limită posibilitățile mele de a fi pe punctul, în afara unui miracol, de a ăncheia această experiență umană a mea. Ultimele tentative, prin care mi s-a promis din nou că pot să-ți scriu, au eșuat. înăsprirea represiunii, cu totul inutilă, a înrăutățit situația. Nu pare să existe cale de ieșire. Îmi rămâne tainică, fiindcă a fost aleasă această cale ruinătoare ce mă condamnă și mă lipsește de un punct de referință și de echilibru. Deja acum se vede ce înseamnă să nu ai o persoană capabilă să reflecteze. Spun asta, fără polemică, ca o simplă reflecție istorică. Acum aș vrea să te îmbrățișez foarte mult și să-ți dau toată blândețea ce simt, fie și amestecată cu lucruri foarte amare, spre a fi avut darul unei vieți cu tine, atât de bogată în iubire și de adâncă înțelegere. Dumnezeu știe cât aș fi sperat să te însoțesc încă puțin, să apăr și să ajut la prea iubitul Luca, să ajut pe toți să depășească încercările prea durului drum. Am încercat totul și acum să se facă voința lui Dumnezeu, cred că mă voi întoarce la voi într-o altă formă. Nu știu să mă imaginez onorat de cine m-a condamnat. Însă fă tu, cu spirit creștin și sens de oportunitate.  V-am încredințay lui Freato și Rana pentru orice nevoie și am încredere că Dumnezeu vă ajută. Tu îngrijește-te și caută să fii pe cât de liniștită poți. Ne vom revedea. Ne vom regăsi. Ne vom iubi din nou.  Am scris tuturor pentru Luca, să aibă grijă de el. Ție trebuie să-ți mulțumesc, nesfârșite mulțumiri pentru întreaga iubire ce mi-ai dat. Iubire un pic geloasă ce mă făcea să mă enervez, când te vedeam adâncită într-o carte. Însă iubirea adevărată ce va rămâne. Eu mă voi ruga pentru tine și pentru mine. Ca Dumnezeu să-mi ajuta scumpa familie. Vara, la mare, însoțiți-vă că familia Riccioni pentru tine și pentru cel mic. Am lăsat arhiva mea lui Luca s-o vândă prin Sen. Spadolini și dr. Guerzoni spre a constitui o mică moștenire să-l ajute să se mențină în viață. Am uitat să spun, dar spune-i tu lui Guerzoni că pentru fotografiile de familie și executorii testamentari să aleagă pe acelea ce merită să fie păstrate de familie. În magnetofonul cel mare, ce e în biroul meu, există deja adunate glăsușoare ale lui Luca transferate din cel de buzunar. Bobinele sunt în camera noastră; film și fotografii pe masa din birou. Aș vrea, ca mică amintire, ca stiloul din halatul meu de zi să-i fie dată lui Luca ce îl iubea (și scrumiera lui Giovanni), un alt stilou maroniu în seama lui Giovanni, un pix la fel cu primul pe șifonier Agnesei, în timp ce Fidei și Anenei și tu le-ai putea alege în acel dulap ceea ce doriți. Ascultați de Manzari, vezi să facă testamentul. Eu i-am trimis două ce sper că au sosit și îi voi retrimite în copie. Nu uita să faci și să-i pui și pe ceilalți s facă vaccinarea antigripă, dacă apare respirația grea. Fă să fii aproape de Giovanni și ca prieten. Prin Rana fă să fie controlată stabilitatea acoperișului pe camera noastră și îngrijește ca gazul să fie închis seara. (Agnese). Pentru mormântul de la Torrita există imediat riscul de siguranță. Poate ar fi bine a găsi alt loc altundeva, (…) tot acolo ori în biserică cu permis special. Poate, de moment: sfătuiește-te cu Feato. Cine știe câte lucruri am uitat. Să fiți uniți cât puteți și păstrați-vă unite și lucrurile mele cu voi, fiindcă sunt al vostru. Am rugat-o mult pe La Pira. Sper că mă ajuți în alt mod. Mulțumesc tuturor, tuturor rudelor și prietenilor cu mare afecțiune. Ca Dumnezeu să ne ajute. Amintește-ți că ai fost lucrul cel mai important din viața mea. Amintește-mă discret lui Luca cu vreo fotografie și vrei descriere, care să nu simtă cu totul fără bunic. Și pe urmă ca tu să fii fericită și să nu faci greșeli generoase și nevinovate.

Te îmbrățișez tare tare și te binecuvântez din adâncul inimii. Bunicii un sărut, în forma ce o vei găsi.

 Aldo

Ce-ar mai fi de spus? Poate doar să confruntăm un astfel de politician, de om, și ca model

de familist, cu „haimanalâcul”, cu o vorbă din bătrâni, din fieful politic(ianist) dâmbovițean. Și nu numai.

* Semnificative, în chiar contextul propus de cuvintele fiicei sale redate mai sus, sunt și cele mărturisite de regizor ca preambul al operei sale cinematografice, în 2018,  „fiasco al politicii” și omagiu la patruzeci de ani de la tragica răpire, a cărei tramă se lărgește, cum anunță regizorul, la o largă categorie de personaje, în afara familiei („…bărbați și femei ce colindă în afara locului de sechestru, angajați într-un fel în eveniment, politicieni, preoți, Papa, profesori, vrăjitori, forțele de ordine, serviciile secrete, teroriștii din Brigăzile Roșii în libertate sau în închisoare, chiar și mafioți, infiltrații…”, cu toții prefăcându-se că s-ar ocupa de…salvarea lui Moro…