În urmă cu aproape două luni, Moscova se găsea într-o postură delicată, de-a dreptul, după „afacerea Skripal”, numele ex-agentului dublu rus, otrăvit cu Novichock, s-a spus din ordinul Kremlinului, eveniment care a provocat cea mai gravă criză diplomatică, de după încheierea războiului rece. În afara expulzărilor reciproce de diplomaţi, diatribele ministrului britanic de externe, Boris Johnson, au mers până la a compara Cupa Mondială la fotbal, organizată în Rusia, în vara aceasta, cu Jocurile Olimpice din 1936, găzduite de Berlin, pe vremea lui Hitler. O asemenea comparaţie nu a căzut bine, la Moscova, care a readus în atenţie tributul plătit de Uniunea Sovietică, în lupta contra nazismului în cel de-al doilea război mondial. Coalizate, ţările UE, în principal Germania, Franţa şi Marea Britanie, au acuzat Moscova de „povestea Skripal”, destul de neclară, până la urmă, mai ales că recent, Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia, domiciliaţi în Sallysburry, au părăsit spitalul în care fuseseră internaţi. Mai nou, Londra îngrijorează oligarhi ruşi rezidenţi, şi Roman Abramovici, patronul clubului londonez Chelsea, aşteaptă reînoirea vizei britanice, deşi raportul influentei Comisii de afaceri externe din Parlamentul britanic, în atenţia primului-ministru Theresa May, l-a făcut pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peşkov, să acuze Marea Britanie de rusofobie. „Povestea Skripal” a picat prost, premergător alegerilor prezidenţiale din Rusia, dar şi desfăşurării CM 2018, ocazie pregătită îndelung de Vladimir Putin pentru a demonstra grandoarea ţării sale. Nu mai puţin de 12 stadioane modernizate sunt pregătite pentru a găzdui partidele programate, investiţiile făcute depăşind, după anumite surse, 11 miliarde de dolari. Măsurile de securitate se anunţă de asemenea a fi excepţionale. Cu toate acestea, dacă anexarea Crimeei trecuse pe un plan secund, resuscitarea fiind făcută prin inaugurarea recentă cu mare pompă a podului de 19 kilometri ce leagă Crimeea de Rusia, „afacerea Skripal” a pus diplomaţia rusă într-o situaţie de apărare, pe „tabla de şah”. S-a întâmplat însă un eveniment neprevăzut, care readuce Rusia, ca actor în centrul atenţiei: denunţarea unilaterală de către Donald Trump a acordului nuclear cu Iranul, la care s-a trudit 10 ani, valabil până în 2025, a alertat ţările UE ameninţate cu sancţiuni comerciale. BNP Paribas a plătit 9 miliarde dolari pentru finanţarea în devize americane a unor ţări aflate sub embargo. UE a reactivat, recent, regulamentul „blocking regulation”, din 1996, care devitalizează juridic extrateritorialitatea americană. Vizita recentă a cancelarului german, Angela Merkel, la Soci, unde a fost primită de Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev, precum şi deplasarea în cursul zilei de astăzi a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, la Sankt Petersburg, pentru a fi prezent la lucrările Forumului Economic Internaţional, prilej oportun de a se întâlni cu omologul său rus, trebuie circumscrise noului context geopolitic. Şi dintr-o dată Vladimir Putin s-a văzut într-o altă lumină. Membră permanentă a Consiliului de Securitate a ONU, Rusia se poate opune la toate modificările acordului iranian, validat de ONU. Fireşte, dialogul cu Emmanuel Macron rămâne dificil, după exprimările în public ale acestuia din urmă, deşi acum un an, în vizită la Versailles, preşedintelui rus i s-a rezervat o primire somptoasă. Oricum Emmanuel Macron are deja rezervat un interviu pentru „BFM TV”, din Sankt Petersburg, fără a se cunoaşte dacă va fi transmis în direct sau înregistrat. Donald Trump care anunţase şi el o relaţie cât mai flexibilă cu Vladimir Putin, s-a văzut blocat prin „afacerea rusă”, o anchetă care durează de un an, condusă de un procuror special, Robert Mueler, privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Numai că ancheta cunoaşte o deturnare a atenţiei publice, fiindcă Donald Trump a obţinut, la rândul său, deschiderea unei alte anchete contra FBI, pentru plasarea unui informator „din raţiuni politice în apropierea staff-ului său de campanie”. O Europă puternică presupune o reapropiere de Germania, călăuza UE. Numai că anumite exigenţe ale Berlinului şi ne referim la cele care privesc datoria publică, nu le poate îndeplini nici Parisul, deşi Comisia Europeană a propus, ieri, ieşirea Franţei din procedura de deficit excesiv, deschisă în 2009. Mutările pe „tabla de şah” se anunţă extrem de complicate şi ultimele veşti proaste vin de la Roma.
