Mircea Guță, fostul primar din Calafat, condamnat definitiv la 4 ani și 11 luni de detenție

0
590

Acuzat de abuz în serviciu şi că ar fi primit mită un autoturism de lux, marca Chrysler, fostul primar din Calafat, Mircea Guţă, a fost găsit vinovat şi condamnat, ieri, definitiv, la 4 ani și 11 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Curtea de Apel Craiova i-a redus pedeapsa, întrucât la Tribunalul Dolj primise 5 ani şi 4 luni închisoare. În acelaşi dosar, Constantin Coman, administrator al unor societăţi comerciale care au încheiat contracte preferenţiale cu Primăria Calafat, în schimbul şpăgii de lux, va face 2 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu.

Reamintim că, potrivit DNA – Serviciul Teritorial Craiova, „în perioada 2008-2011, Guţă Mircea Marinel, în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de inculpatul Coman Constantin. (…) Guţă Mircea Marinel a fost sprijinit de Coman Constantin, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite.(…) Astfel, s-a cauzat bugetului local al Calafatului un prejudiciu evaluat la 403.041,93 euro. La finele anului 2008, inculpatul Guţă Mircea Marinel a pretins şi primit de la inculpatul Coman Constantin un autoturism Chrysler”.

Pe 14 martie, anul trecut, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe fostul edil la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare, iar pe Constantin Coman la 3 ani de închisoare cu executare. Cei doi inculpați, dar și procurorii DNA Craiova au declarat apel.

Ieri, Curtea de Apel Craiova a soluționat apelurile și a pronunțat sentința definitivă: Mircea Guță va face 4 ani și 11 luni de închisoare, iar Coman – 2 ani de închisoare.