Doi tineri din comuna doljeană Daneți, în vârstă de 16, respectiv 20 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatelor emise aseară de Tribunalul Dolj. Cei doi sunt acuzați că, miercuri seară, l-au ucis cu mai multe lovituri de topor pe Gheorghe Titel Tuță, de 49 de ani, tatăl tânărului de 20 de ani, apoi au transportat cadavrul cu mașina până în comuna Rojiște, unde l-au aruncat într-un șanț, la marginea pădurii, și l-au acoperit cu iarbă. Trupul neînsuflețit a fost descoperit joi după-amiază. Tânărul de 20 de ani le-a declarat anchetatorilor că tatăl său îl certa foarte des.
Totul a început în cursul zilei de joi după ce un localnic din comuna doljeană Daneți a anunțat Poliția că fratele său, Gheorghe Titel Tuță, de 49 de ani, din satul Locusteni, comuna Daneți, a dispărut de acasă încă de miercuri seară. Polițiștii au demarat cercetările, iar joi după-amiază într-un pâlc de pădure de pe raza comunei Rojiște, la aproximativ 300 de metri de DN 55, au descoperit cadavrul unui bărbat care corespundea descrierii bărbatului dispărut. Au fost anunțați reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, la fața locului ajungând o echipă complexă de cercetare coordonată de un procuror criminalist. Oamenii legii au finalizat cercetarea la fața locului, cadavrul a fost ridicat și dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar anchetatorii au pornit în căutarea autorilor. Și i-au găsit. S-a stabilit că fiul bărbatului, Gheorghe Viorel Tuță, în vârstă de 20 de ani, împreună cu un bun prieten, minor, de 16 ani, Claudiu Drăgușin, folosind o toporișcă, l-au ucis pe tatăl celui dintâi, aplicându-i mai multe lovituri în cap.
Conform anchetatorilor, victima, Gheorghe Titel Tuță, își cam certa fiul, pentru că obișnuia să piardă nopțile la băut cu prietenii și nu voia să să-și găsească de muncă. Soția lui Gheorghe era plecată la muncă, în străinătate, așa că cei doi bărbați locuiau singuri. Din câte se pare, sătul să tot fie certat, tânărul a decis să scape de tatăl său. Împreună cu prietenul său minor, miercuri după-amiază, l-au chemat pe Gheorghe în curte, unde l-au lovit cu o toporișcă în cap, doborându-l la pământ. Apoi l-au lovit, pe rând, provocându-i mai multe leziuni în zona capului, care au provocat decesul bărbatului. L-au învelit apoi într-o pătură, l-au urcat în mașină și l-au transportat până pe raza comunei Rojiște, unde l-au aruncat. Amândoi autorii au fost prinși și aduși la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde, la finalul audierilor au fost reținuți pentru 24 de ore, ajungând în arestul IPJ Dolj.
„Cei doi suspecți au fost audiați, pe numele lor fiind emise ulterior ordonanțe de reținere pe 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, în baza art. 189. Urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat procuror Amalia Năstasie, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.